”Abia aștept să începem partea de presezon”. Dan Șucu, surprins alături de Neil Lennon la meciul României U18. Cum a reacționat antrenorul Rapidului
Naționala României U18 a obținut o victorie importantă în meciul amical împotriva Bulgariei U18, disputat la Buftea, scor 1-0.
Golul decisiv al partidei a fost înscris de Mihai Toma în minutul 53, aducând astfel succesul echipei antrenate de Ion Marin.
Prezențe notabile la meci
La meciul României U18 au fost prezenți și câțiva reprezentanți de seamă ai clubului Rapid, inclusiv antrenorul Neil Lennon, acționarul majoritar Dan Șucu și fiul său, Andrei. Alături de ei s-au aflat și Daniel Sandu, Iain Brunskill, Andy Liddell și Kyriakos Televantos. Aceștia au urmărit cu atenție evoluția tinerilor giuleșteni selecționați în echipa națională.
La finalul meciului, Neil Lennon a oferit un interviu în care a abordat mai multe subiecte, de la meciul României U18, la transferuri și planurile pentru viitorul apropiat al Rapidului.
„Am venit să văd câțiva dintre jucătorii noștri evoluând pentru națională. Acești tineri sunt foarte importanți pentru mine. Vrem să dezvoltăm și să integrăm cât mai mulți jucători din academie la prima echipă. Este crucial pentru toate echipele, dar pentru mine personal este o prioritate. Vreau să dezvoltăm talente pentru Rapid” a declarat Lennon, pentru Rapid TV.
Referindu-se la transferul lui Luka Gojkovic, Lennon a spus: „Este un jucător foarte bun, pe care l-am urmărit cu atenție. Îl placem pentru că este foarte puternic cu mingea la picior, are o energie bună, calitate și un picior stâng excelent. Sunt foarte fericit că am reușit să facem acest transfer.”
În ceea ce privește reunirea lotului, Lennon a adăugat: „Abia aștept să începem pregătirile de presezon. Vom munci din greu și ne vom asigura că suntem perfect pregătiți pentru startul sezonului.”
O nouă etapă pentru Neil Lennon la Rapid
Neil Lennon a semnat cu Rapid primul său contract după o pauză de aproape un an și jumătate. Ultima sa experiență a fost la Omonia Nicosia, unde a petrecut opt luni și a câștigat Cupa Ciprului, confruntându-se cu echipe precum Manchester United și Real Sociedad în competițiile europene.
„Pe hârtie, te gândești ‘nu’, dar în practică, când mergi și te uiți, îți dai seama că ‘acest lucru are un potențial imens’. Rapid este un club cu un potențial foarte mare. Tot fotbalul românesc este în creștere în acest moment, iar echipa națională este la Campionatul European,” a declarat Lennon.
Antrenorul este optimist și cu privire la colaborarea cu Dan Șucu, pe care l-a găsit impresionant încă de la prima întâlnire. „Am fost realmente impresionat de ceea ce avea de spus,” a concluzionat Lennon.