Simona Halep așteaptă startul noului an. Atunci se va judeca procesul de dopaj în care este împlicată și va afla dacă își va putea continua cariera. Este un moment crucial pentru campioana din tenis, iar prietena ei bună știe prin ce momente grele trece campioana de la Roland Garros și Wimbledon.
Vestea că Simona Halep a fost prinsă dopată cu roxadustat a căzut ca un trăznet pentru întreg sportul românesc. Campioana de tenis a promis că se va lupta și va demosntra că este nevinovată. Irina Begu este cea mai bună prietenă a Simonei, din tenis, iar aceasta a recunoscut că fosta coechipieră din Fed Cup nu traversează cel mai bun moment.
Am vorbit cu ea, i-am transmis un mesaj de încurajare pentru că nu este cea mai bună perioadă. Eu sper să rezolve toată situația, este ceva delicat. Cred că a fost o neatenție, acest lucru este coșmarul fiecărui sportiv. Eu trimit la anti-doping toate suplimentele pe care le iau, prospectul lor, nu vreau să am probleme. Trebuie verificat tot, chiar și când se deschide o sticlă de apă, pe unde o lăsăm. De aceea lucrez și cu un doctor din Germania, a declarat Irina la Pro Arena.
Simona Halep a primit un ajutor nesperat în scandalul de dopaj în care este implicată, chiar de la forul care o acuză de încălcarea regulilor doping. Este vorba despre Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului, ITIA.
Acest for a publicat un document de 8 pagini, care reprezintă un „precedent”, care o poate ajuta decisiv pe Simona Halep să scape de suspendare sau ca aceasta să fie foarte mult redusă. Tenismenul spaniol Fernando Verdasco a fost și el depistat pozitiv în urmă cu ceva timp la o substanță interzisă. El risca o pedeapsă maximă de doi ani. Dar în cele din urmă aceasta a fost redusă la doar două luni.
Motivul pentru care s-a ajuns aici este că ibericul a recunoscut că într-adevăr s-a dopat. Acesta s-a apărat spunând că nu a făcut decât să asculte sfaturile primite de la medicii săi. Mai exact, el ar fi suferit de ADHD, iar medicii săi i-ar fi prescris pentru tratarea acestei afecțiuni substanța numită metilfenidat. Ulterior, a fost ulterior pozitiv cu această substanță.
Astfel, sportivul a dovedit că nu a luat acea substanță din rea credință sau special pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive. Fernando Verdasco a primit în cele din urmă o suspendare de doar două luni, în loc de doi ani.
Acest caz poate fi folosit și de Simona Halep în favoarea ei. Practic, s-a creat un precedent în acest sens. În plus. ITIA a făcut public și documentul în care este explicat pe larg cazul tenismenului spaniol. Practic, jucătoarei de 31 de ani din România i se arată exact cum trebuie să procedeze ca să își reducă semnificativ eventuala suspendare. Tot ce trebuie să facă este să susțină, și să dovedească bineînțeles, în instanță că i s-a recomandat de către medici să își trateze o anumită problemă medicală cu un medicament care are în componența lui acel Roxadustat.