A venit vremea plății după Dinamo – FCSB. Jandarmii au fost neiertători după incidentele grave

Gabriel-Alexandru Ioniță 31.01.2022, 13:01
A venit vremea plății după Dinamo – FCSB. Jandarmii au fost neiertători după incidentele grave

Meciul dintre Dinamo și FCSB a fost dominat, așa cum era de așteptat într-o oarecare măsură, de conflicte între suporterii celor două echipe. Punctul cel mai fierbinte al stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost reprezentat de Peluza Sud, locul unde facțiunea dinamovistă cu același nume a fost poziționată foarte aproape de suporterii celor de la FCSB.

Incidente violente în prima repriză a meciului Dinamo – FCSB

În primele momente ale meciului, chiar când Octavian Popescu deschidea scorul cu o nouă execuție de senzație, cele două grupuri de suporteri făceau schimb de torțe și petarde și chiar au încercat să rupă gardul despărțitor pentru a se răfui. Forțele de ordine au intervenit însă prompt și au calmat spiritele.

Doar pentru moment. Pentru că în finalul primei reprize fanii au început a doua rundă, iar în altercații un steward a fost lovit în cap cu o piatră și a fost dus de urgență la spital.

De asemenea, în debutul meciului, fanii dinamoviști din partea opusă, de la Peluza Cătălin Hîldan, au desfășurat o coregrafie impresionantă și au realizat și ei un spectacol pirotehnic destul de amplu. Mai multe torțe și petarde au fost aruncate pe pista de atletism a bătrânului stadion Dinamo.

Vremea judecății a venit extrem de repede

Astfel, era mai mult decât evident că vor urma și sancțiuni după această desfășurare de forțe. Jandarmeria Română a emis luni un comunicat în care a transmis că a aplicat 14 amenzi în valoare totală de 10.075 de lei.

De asemenea, se fac în continuare cercetări pentru a se stabili dacă și alte persoane implicate în aceste incidente merită să primească să fie sancționate. Mai mult, se va începe cercetarea pentru mai multe fapte cu caracter penal comise la această partidă.

În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele Dinamo București și FCSB, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.075 lei, după cum urmează:

– 7 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;

– 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare;

– 4 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru șapte fapte de natură penală, prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul normativ în vigoare”, a transmis Jandarmeria Română.

Pe lângă aceste sancțiuni primite de suporteri, este de așteptat ca în următoarele zile și cele două cluburi să primească penalizări din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622