A venit rândul lui Patrick Mouratoglou să verse lacrimi de durere, iar Simona Halep să fie lângă antrenorul ei

Gabriel-Alexandru Ioniță 28.09.2022, 07:48
A venit rândul lui Patrick Mouratoglou să verse lacrimi de durere, iar Simona Halep să fie lângă antrenorul ei

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, a împărtășit recent cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare marea dezamăgire a copilăriei și a vieții sale. Aceasta este legată de faptul că părinții săi nu l-au susținut în marele său vis, acela de a ajunge jucător profesionist de tenis.

Patrick Mouratoglou, decepționat că părinții săi nu l-au susținut să facă tenis de performanță

Ei au considerat că este mai bine ca fiul lor să se concentreze pe școală. Ulterior, el a ajuns să își întemeieze, în 1996, propria școală de tenis și să devină unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Iar Patrick Mouratoglou s-a folosit de experiența sa personală pentru a le da un sfat tinerilor din întreaga lume care se află într-o situație similară cu cea în care a fost el în adolescența sa.

„Mă pot raporta prea bine la această poveste. Când eram copil, nu era nimic care să mă pasioneze mai mult decât să joc tenis. Dacă m-ați urmărit și îmi cunoașteți povestea, tenisul m-a salvat.

Am devenit unul dintre cei mai buni juniori din Franța și scopul meu a fost să devin un jucător profesionist. Eram convins că pot realiza acest lucru și eram atât de hotărât să fac tot ce este necesar, dar părinții mei nu au putut să-mi înțeleagă visul. Nu l-au susținut. Au crezut că este mai sigur să investească în educație.

Am fost atât de devastat. Dacă nu puteam investi 100% în tenis, atunci am decis că nu voi juca deloc. Am agățat racheta și am renunțat la visul meu.

Am dat vina pe părinții mei mulți ani până mi-am dat seama că era vina mea. Realitatea este că nu am reușit să-i conving. Nu am reușit să-i fac să vadă din perspectiva mea, să-i liniștesc cu privire la temerile lor și să găsesc un compromis.

Îl admir pe Elliot (n.r. jucător la academia sa) pentru că, la o vârstă foarte fragedă, a făcut asta. În ciuda tuturor adversităților și a tuturor problemelor de familie, a reușit să-și convingă părinții să-i dea o șansă și a găsit un compromis pentru a-și continua visele.

Sfat de aur dat de antrenorul francez pentru toți tinerii din lume

Dacă părinții tăi nu îți susțin visul, asta nu înseamnă că nu te iubesc sau nu cred în tine. Uneori, pur și simplu nu îți pot înțelege visul. Așa că nu lăsa asta să te oprească. Stai cu ei, ascultă-le temerile și adresează-le rând pe rând. Convinge-i!

Dacă ai o pasiune adevărată, nu lăsa nimic să te oprească”, a scris Patrick Mouratoglou pe rețelele de socializare. Postarea a strâns zeci de mii de aprecieri, iar cele mai apropiate persoane ale francezului, printre care și Simona Halep, au ținut să îi readucă aminte lui Mouratoglou că ceea ce a făcut a ieșit perfect.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622