Jean Vlădoiu a fost sancționat doar cu un avertisment de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal după acuzele pe care le-a făcut în mod public după meciul dintre FCSB și Farul Constanța din finalul sezonului regulat.
Lupta pentru obținerea unui loc de play-off era una acerbă, iar în ea erau implicate inclusiv Farul Constanța și FC Argeș, echipa la care președinte este Jean Vlădoiu. Constănțenii s-au impus pe Arena Națională cu scorul de 2-0 și au luat un avantaj important pentru un loc în primele 6 echipe ale campionatului.
Lui Jean Vlădoiu i s-a părut suspect modul lejer în care a câștigat Farul contra FCSB-ului și a lansat acuzații de blat la scurt timp după fluierul final al meciului de pe Arena Națională. Fostul internațional a spus că nu mai are niciun sens ca echipa sa să spere la un loc de play-off și că ea trebuie să se pregătească pentru play-out.
Nu ne mai gândim la play-off după ce am văzut meciul cu Farul! Am văzut ce s-a întâmplat cu FCSB. Ce să mai?! Nu are niciun sens. Noi ne-am consolidat locul 7 și o să jucăm pentru puncte. Nu ne temem de arbitraj, pentru că FC Argeș nu a avut probleme din punctul ăsta de vedere.
Sper să câștigăm măcar așa, pentru moralul nostru. Eu cred că pe toți ne-a surprins. Când evoluezi împotriva unei echipe care se bate să câștige titlul și se joacă de asemenea manieră, să aibă meciul la discreție din primele cinci minute până în minutul 90!
Dominarea ca dominare, dar vorbim de ocazii! Farul putea să mai dea vreo două-trei goluri! Ce să spun? Noi ne jucăm șansa noastră. Va fi un play-out foarte interesant și greu”, a spus la acel moment Jean Vlădoiu.
Cei de la Farul Constanța au depus plângere împotriva oficialului de la FC Argeș pentru declarații defăimătoare. Iar Comisia de Disciplină le-a dat dreptate constănțenilor, însă l-a sancționat pe Jean Vlădoiu doar cu un avertisment. Cel mai probabil, pentru că este la prima abatere de acest gen.
FC Farul Constanța vs. Ion Vlădoiu (ASC Campionii FC Argeș) – Plângere – În baza art .52.5 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 bis și 15 din RD, se sancționează domnul Ion Vlădoiu cu Avertisment”, a informat Comisia de Disciplină.
Ulterior, Jean Vlădoiu a revenit cu unele explicați și s-a apărat spunând că a fost înțeles greșit și că nu a vrut să spună că cei de la FCSB nu și-au apărat corect șansele. În cele din urmă, atât FC Argeș, cât și Farul Constanța au prins un loc de play-off.