Turcia este paralizată și în doliu după cele două cutremure uriașe care au devastat mai multe regiuni din Turcia și Siria. Seismele au creat mii de victime care și-au pierdut viața în cadrul acestei tragedii. Primul cutremur a fost unul din cele mai mari din istoria Turciei.
US Geological Survey a declarat că cutremurul cu magnitudinea de 7,8 a avut loc la ora locală 04:17 la o adâncime de 17,9 km în apropierea orașului Gaziantep. Seismologii au declarat că primul cutremur a fost unul dintre cele mai mari înregistrate vreodată în Turcia. Douăsprezece ore mai târziu, un al doilea cutremur, cu o magnitudine de 7,5, a lovit și mai tare regiunile afectate.
Unul din norocoșii care au scăpat cu viață din acest cataclism este și fotbalistul celor de la Malatyaspor, Baris Basdas. Acesta a sărit de la balconul casei sale cu două etaje și a suferit răni grave, dar nu fatale. Presa a semnalat că jucătorul a ajuns la spital dar pare în afara oricărui pericol. Acesta va avea timp să se refacă, pentru că toate competițiile din Turcia au fost suspendate pentru un termen nelimitat.
Fotbalistul Christian Atsu a fost prins sub dărâmături ca urmare a cutremurelor puternice care au lovit Turcia. Atacantul ghanez al celor de la Hatayspor a trecut prin clipe de coșmar, însă a fost recuperat la timp de echipajul de salvare.
Directorul sportiv al clubului Taner Savut, Taner Savut, a avut și el de suferit în urma cutremurului. Oficialul a fost „blocat sub dărâmăturile unei clădiri distruse”, conform presei turce. Din fericire, misiunea s-a încheiat cu bine atât pentru jucătorul lui Chelsea, cât şi pentru directorul sportiv.
Christian Atsu, fotbalist legitimat la gruparea Hatayspor, a fost dat dispărut pentru câteva ore. Volkan Demirel, legenda clubului Fenerbache, a postat un mesaj în care a cerut ajutor pentru recuperarea atacantului, iar autoritățile au pornit imediat în căutarea lui. Sportivul a fost găsit sub dărâmături la Kahramanmaras, acolo unde îşi are sediul actuala lui echipă.
Incidentele petrecute în regiunea Gaziantep au afectat și alți fotbaliști. În total trei jucători au fost prinși sub dărâmături, conform informațiilor apărute în presă străină.
În ceea ce îl privește pe Atsu, acesta ar fi suferit câteva răni. Fostul fotbalist de la Chelsea și Newcastle ar fi fost trasportat la un spital din Turcia pentru îngrijiri medicale.
Alexandru Maxim, care este legitimat la echipa orașului, a avut mare noroc. Mijlocașul român se află de câteva zile în Germania, unde a petrecut o scurtă vacanță. El primise liber din partea clubului Gaziantep după meciul cu Antalyaspor, de pe 4 februarie. Îngrijorat de cele întâmplate, Maxim s-a interesat imediat de situația din Turcia, dar veștile nu sunt deloc bune, situația fiind de-a dreptul dramatică.
Sunt bine, în Germania, am avut etapă și apoi două zile liber, așa că am venit în Germania. În Turcia e haos… Am vorbit la telefon cu oameni de acolo și mi-au spus că sunt în stradă de la ora 04:30. Dorm prin săli de sport, n-au voie să intre în apartamente. Cei care stau la casă sunt mai OK…”, a declarat Alexandru Maxim pentru Gsp.ro.