Alexandra Stan este una dintre cele mai în vogă cântărețe din România. Așa cum ne-a obișnuit, artista a avut încă o apariție incendiară. Frumoasa vedetă a renunțat la inhibiții și și s-a urcat pe scenă într-o ținută din plasă transparentă. Fanii Alexandrei s-au bucurat din plin de peisaj.
Apreciată de fani pentru talentul ei, dar și pentru show-ul pe care îl face la concerte, Alexandra Stan se numără printre cele mai frumoase și mai apreciate artiste autohtone. Cântăreața arată cum nu se poate mai bine și nu ezită să își pună formele în evidență.
La un concert pe care l-a susținut de curând, Alexandra a făcut din nou senzație. Vedeta a optat pentru o ținută din plasă transparentă, fără sutien pe dedesubt, lăsându-și formele la vedere. Ei bine, apariția incendiară a frumoase cântărețe i-a făcut foarte fericiți pe unii dintre acesteia, mai ales pe internauți.
Blondina a postat pe social media o imagine în care apare la evenimentul respectiv și a reușit să stârnească imaginația fanilor. În mediul online, Stan a primit o sumedenie de aprecieri. Ei bine, asta ne arată faptul că utilizatorii rețelelor sociale au fost plăcut surprinși de priveliște.
În această vara, presa mondenă a tot vorbit despre o posibilă relație de dragoste între Alexandra Stan și George Pușcaș. Conform lui Horia Iovanovici, care susține că a aflat unele dedesubturi cu privire la echipa condusă de Edi Iordănescu, selecționerul a apelat la o metodă inedită pentru a-l motiva pe George Pușcaș, titular în meciul România – Kosovo.
”Iubita lui George Pușcaș este cântăreața Alexandra Stan, talentată și frumoasă. Ca să-l mobilizeze pe Pușcaș la maximum, în timpul încălzirii înainte de meci să se simtă în largul lui și să se relaxeze ce îi dă prin cap lui Edi. La stația de amplificare se pune de 2-3 ori «Mr. Saxobeat», hit-ul Alexandrei Stan, iubita lui. Cel mai tare hit al ei.
O chestie care pare de caterincă, dar omul să se simtă în largul lui. Ca să vezi cât îl duce mintea pe Edi. A ascultat melodiile fetei, pentru ca omul să se simtă fără presiune, să uite de presiune. O chestie care pare caterincă”, a spus Horia Iovanovici, potrivit Fanatik.