A promis că rămâne, dar nu s-a ținut de cuvânt! Napoli a demisionat de la Iași!

05 04. 2021, 16:10
Nicolo Napoli a demisionat de la Iasi!

Ape tulburi la ultima clasată din Liga 1. Poli Iași este pusă din nou în situația de a căuta antrenor. Deși a promis că rămâne, Nicolo Napoli nu s-a ținut de cuvânt. tehnicianul italian și-a anunțat demisia. Tehnicianul italian a mai avut o tentativă de a pleca, dar a fost întors din drum.

A promis că va rămâne, dar nu s-a ținut de cuvânt! Napoli a demisionat de la Iași!

E clar că lucrurile nu merg deloc bine la Iași. Ultima clasată din Liga 1 se confruntă cu mari probleme. Oameni de-ai locului, cum sunt Daniel Pancu sau Adrian Cristea, nu au rezistat prea mult pe banca tehnică a echipei din Copou. După ce Marian Rada a asigurat interimatul, la cârma formației a venit, luna trecută, italianul Nicolo Napoli. Nu a durat mult și a vrut să plece. A anunțat conducerea clubului de intențiile sale, dar a fost întors din drum. L-a convins chiar primarul Mihai Chirică.

Rămân sută la sută”, spunea Nicolo Napoli, după întâlnirea cu edilul.

O promisiune pe care tehnicianul pare că nu și-o poate respecta. Între timp, Poli Iași a mai pierdut un meci în Liga 1, 1-2 în deplasare cu Academica Clinceni, iar Nicolo Napoli e pe picior de plecare.

De altfel, italianul a absentat astăzi de la ședința Comisiei pentru Sport din cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași. Nicolo Napoli fusese invitat personal de primarul Mihai Chirică, însă a refuzat să se prezinte la întâlnirea cu decidenții locali. Mai mult decât atât, i-a anunțat pe șefii clubului că își dă demisia. Primarul Iașiului nu se lasă însă cu juna, cu două, și negociază intens cu antrenorul italian să rămână la cârma echipei, precizează ProSport.

Nicolo Napoli a demisionat de la Iasi!

Nicolo Napoli, trei meciuri la Iași în noul mandat

Nicolo Napoli, 59 de ani, a mai antrenat-o pe Poli Iași în perioada 2014-2016. A revenit la gruparea din Copou în martie 2021 și a condus echipa ieșeană în trei meciuri. După o înfrângere drastică în Gruia (0-4 cu CFR Cluj), a urmat o victorie cu Dinamo (scor 1-0). Cel de-al treilea meci a însemnat un nou eșec, 1-2 cu Academica Clinceni, formație care vizează prezența în play-off.

În schimb, Poli Iași e pe ultimul loc în Liga 1, va intra în play-out cu șanse foarte mici, fiind condamnată practic la retrogradarea în liga secundă. Două meciuri din sezonul regular mai are de disputat Poli Iași. În etapa a 30-a, Poli Iași va juca pe teren propriu cu Hermannstadt. După care, va disputa restanța cu Viitorul, pe 8 aprilie, de la 19:00. În fapt, meciul se rejoacă. Întâlnirea din 22 februarie, din etapa a 24-a, a fost întreruptă în minutul 68, din cauza ceții. Cum nu s-a putut relua a doua zi, din aceleași motive, Liga Profesionistă de Fotbal a decis rejucarea meciului.