„A plecat pe jos. De pe 15 aprilie n-a mai dat niciun semn. Era în România și ne-a arătat acte medicale de la un doctor din Franța”. Cum explică Hermannstadt situația fotbalistului „dat dispărut”. Exclusiv

Emanuel Roșu 11.06.2024, 14:03

Radu Neguț a reacționat în urma acuzațiilor făcute de francezul Davy N’Goma în PlaySport.

Fotbalistul s-a plâns că n-a avut parte de atenția staff-ului medical timp de o lună, timp în care s-ar fi antrenat singur, în sala de forță a clubului. Tot N’Goma a spus că directorul sportiv Radu Neguț l-a amenințat că-i va „compromite numele”.

Într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate, Neguț neagă versiunea lui N’Goma. Oficialul susține că nu a mai discutat cu N’Goma de pe data de 15 aprilie și asigură că clubul a luat de fiecare dată măsuri pentru recuperarea fotbaliștilor săi, indiferent de costurile pe care a trebuit să le suporte.

„La noi în club mereu s-au tratat serios problemele medicale, indiferent că sunt costuri mari sau mici. În decursul sezonului trecut, am avut 3 jucători cu probleme mai serioase, pe Bejan, pe Iancu și pe Paraschiv. I-am trimis la Belgrad, la Marijana, unde știm că nu sunt costuri mici. Nu s-a pus problema vreodată să nu avem grijă de fotbaliști. Deciziile care sunt legate de tratamente, de ceea ce se face pentru jucători, sunt luate de staff-ul medical. Sunt decizii medicale, luate în baza unui diagnostic. Dacă cei din staff-ul medical consideră că trebuie implicați alți specialiști, așa se întâmplă. Doctorul nostru a fost aproape de N’Goma”, a explicat Neguț pentru PlaySport.

Dar cum s-a ajuns la „dispariția” lui Ngoma? Neguț adaugă: „După meciul cu UTA, din 12 aprilie, când el a fost pe bancă fără să fie trimis în teren, echipa a avut două zile libere. În data de 15 aprilie a fost la antrenament. A venit și a zis că e accidentat, mi-a spus-o și mie”.

Fotbalistul ar fi plecat pe jos de la terenul de antrenament, iar de atunci n-a mai luat legătura cu Neguț. A fost, totuși, în contact cu medicul lui Hermannstadt. N’Goma a prezentat mai multe documente medicale emise în Franța, deși conducătorii Sibiului spun că jucătorul nu apucase să părăsească România.

A venit în data de 15, a zis că e accidentat și că e foarte supărat că nu joacă, era foarte încărcat. I-am zis să se liniștească și că vom discuta zilele următoare. A plecat de la terenul de antrenament pe jos. De obicei, noi venim cu autocarul de la vestiare la teren, e o distanță de 5-6 minute cu mașina. El a plecat pe jos.

Nu l-am mai văzut și nu am mai discutat cu el de atunci. Medicul îi spunea să vină pe teren și să facă ce poate, dar el refuza și se ducea singur în sală. S-a mai întâmplat asta timp de câteva zile. Efectiv nu a mai venit. Ne-a arătat niște acte medicale emise de niște doctori din Franța, în condițiile în care el era în România. Nu știu cum îl consultau în România”, a dezvăluit Neguț.

„Doctorul nostru l-a contactat, l-a întrebat dacă are nevoie de ceva, dacă să meargă să-l vadă. Nu i-a răspuns nimic, nu ne-a solicitat bilete, nu ne-a spus că vrea să plece din țară, că vrea vacanță, nimic. Am dat o declarație în ziua reunirii, am vorbit de jucătorii absenți. Am spus de cei absenți motivat, iar despre el nu am zis nimic pentru că nu știam nimic. Nu l-am dat dispărut. Asta a plecat de la un ziar local și a fost preluată apoi în presa centrală. Nu am vorbit urât de un jucător niciodată, indiferent care ar fi situația”, a detaliat directorul sportiv de la Hermannstadt.

N’Goma a încercat să rupă contractul cu Sibiul. A vrut să fie plătit până la finalul campionatului trecut. Neguț spune că întârzierile salariale de care vorbește jucătorul francez nu sunt reale și că acesta ar avea doar un delay de 15 zile pentru ultima plată care i s-ar fi cuvenit. A existat un schimb de mailuri cu avocatul său, care însă n-a mai dat nicio replică la contraoferta făcută de Hermannstadt. N’Goma mai are contract cu clubul până în vara 2025.

„Ne-a trimis o notificare printr-un avocat, solicita drepturi financiare care nici nu erau scadente. Notifficarea e din 26 aprilie. A cerut și rezilierea cu data de 30 iunie. Noi am răspuns în data de 11 mai, am atașat dovezi pentru plățile scadente la acea dată. Am propus rezilierea cu data de 15 mai.

Nimeni nu ne-a mai răspuns la acel mail. El are o întârziere salarială de 15 zile, atât! Nu ne-a mai dat niciun semn, nu ne-a contactat nici avocatul. Nimic!”, a completat Neguț, care nu e de acord nici cu afirmațiile lui N’Goma referitoare la „ignore-ul” pe care acesta l-ar fi primit de la Marius Măldărășanu:

„Aș vrea să spun ceva și despre ceea ce a zis el referitor la Măldărășanu, că n-a vorbit cu el. Nu este adevărat. A fost tratat la fel ca orice alt jucător. Un mare atu al clubului nostru e atmosfera din echipă și din club. Paote fi verificat lucrul ăsta și la jucătorii care au plecat de aici. Poate oricine să discute cu cei care au plecat”.

Poți AICI citi interviul acordat de N’Goma în exclusivitate pentru PlaySport!

În cele 3 luni pe care le-a petrecut la Hermannstadt, N’Goma a fost folosit în 6 partide, fără să fie titular decât o dată, la 0-1 cu U Cluj, în sferturile de finală ale Cupei României, pe 3 aprilie.

Înainte să vină la Sibiu, N’Goma (28 de ani) a mai jucat în Liga 1 pentru FC Botoșani, timp de jumătate de sezon. În România a venit din Luxembourg, iar anterior evoluase pentru echipe din ligile inferioare franceze.

Comunicatul emis de Hermannstadt după interviul acordat de N’Goma în PlaySport:

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622