A murit unul dintre antrenorii de legendă ai sportului alb! Nick Bollettieri avea 91 de ani

George Drafta 05.12.2022, 12:47
A murit unul dintre antrenorii de legendă ai sportului alb! Nick Bollettieri avea 91 de ani

Unul dintre cei mai cunsocuţi antrenori din tenis a încetat din viaţă duminică, după o perioadă petrecută în comă la spitalul unde era internat.

Nick Bollettieri avea 91 de ani şi a fost unul dintre oamenii care a contribuit la apariţia unor campioni de talie mondială precum Andre Agassi, Monica Seles şi Serena Williams. Cu atât este mai valoroasă moştenirea sa cu cât Bollettieri nu a avut o carieră de jucător prodigioasă, el practicând tenisul doar în liceu.

El a început să antreneze în urmă cu aproape 60 de ani, dar celebritatea a căpătat-o doar după ce şi-a deschis propria academie. S-a întâmplat în 1978, iar aceasta a devenit un punct de interes, având în vedere că a fost prima apărută pe teritoriul statului Florida.

Acolo cei care îi călcau pragul aveau posibilitatea să deprindă tainele sportului alb. Succesul ei a fost atât de mare încât la sfârşitul anilor `80 ea a fost vândută către nternational Management Group. Însă, Bollettieri a rămas în cadrul ei pentru a contribui la şlefuirea unor talente ale tenisului.

„Filosof” la bază

Americanul este renumit şi pentru autobiografia pe care a scris-o şi în care încearcă să prezinte câteva dintre secretele din spatele succesului unui sportiv care practică acest sport. În prezent, academia înfiinţată de el cuprinde 50 de terenuri întinse pe o suprafaţă de 600 de hectare.

Între Bollettieri şi tenis nu a fost însă dragoste la prima vedere. Celebrul formator de talente a absolit Filosofia, iar ulterior a fost recrutat şi în armata Statelor Unite ale Americii. Nu a fost mulţumit cu pregătirea sa profesională şi a încercat şi o carieră în avocatură.

Apoi tenisul l-a cucerit definitiv şi l-a transformat într-o persoană apreciată de toată lumea. La acedemia sa s-au pregătit şi sportivi români de-a lungul timpului. Cel mai recent exemplu este cel al lui Jaqueline Cristian.

„Dacă nu vii dintr-o familie potentă financiar este foarte dificil. Iarăși, dacă nu ai sponsor este foarte complicat. În România, condițiile nu sunt chiar ideale și am fost destul de norocoasă, în primul rând cu părinții mei, dar au făcut extrem de multe sacrificii pentru ca eu să pot să îmi duc visul mai departe.

Am fost norocoasă și cu Academia Bollettieri, pentru că am văzut ce înseamnă să ai condiții și să te antrenezi ca un profesionist, să ai contact cu jucătorii de top”, şi-a povestit fata experienţa de la academia sa.

Aşa arată în prezent terenurile academiei înfiinţate de Bollettieri în 1978
Aşa arată în prezent terenurile academiei înfiinţate de Bollettieri în 1978

Revelaţia care l-a uimit

Bollettieri a fost unul dintre cei care a salutat succesul Emmei Răducanu de anul trecut de la US Open. Americanul a comentat performanţei britanicei cu tată român de la vremea respectivă.

Am fost şocat să văd că Emma a câştigat turneul cu o uşurinţă incredibilă. Am fost impresionat de capacitatea fizică a Emmei în finala cu Leylah Fernandez. Controlul mental al Emmei, de-a lungul reuşitei sale fără precedent, a fost minunat. N-a cedat! A zâmbit şi a câştigat.

Vom vedea cum rezistă la faimă, după ce a făcut ceva ce n-a făcut nimeni. Văd potenţial şi multe lucruri pozitive. Sper că va continua să urce. Dar s-o ia uşor, să respire. Lăsaţi-o să-şi găsească drumul. Dacă i-aş da un sfat, i-aş spune să nu fie niciodată mulţumită. Fă mai mult! Când eşti mulţumită cu puţin, o să începi să cobori“, declara în urmă cu mai bine de un an Bollettieri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622