Războiul din Ucraina este departe de final, iar Vladimir Putin nu pare dispus să renunțe la luptă prea curând. Mai mult, liderul de la Kremlin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia. Printre cei chemați la luptă să numără și un fost jucător din Premier League. Acesta ar putea fi nevoit să se înroleze în armata rusă în următoarele zile.
Războiul din Ucraina continuă de luni bune, iar finalul său este departe momentan. În plus, Vladimir Putin pare decis să facă orice pentru a-și impune supremația în țara vecină. Mai mult, liderul de la Kremlin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia. În aceste condiții, toți bărbații ce îndeplinesc anumite condiții sunt obligați să se înroleze în armata rusă.
Printre cei afectați de această decizie se numără și Diniyar Bilyaletdinov (37 de ani), fost jucător în Premier League. În perioada 2009 – 2012 el a jucat pentru formația Everton. Ulterior Diniyar a revenit în Rusia, la Spartak.
Tatăl fostului fotbalist speră însă ca fiul său să nu fie nevoit să se înroleze deoarece a efectuat stagiul militar, şi speră ca totul să fie o greşeală, având în vedere că depăşeşte vârsta cerută de lege.
E dificil să vorbesc despre emoții, pentru că el nu a fost militar, deși a efectuat stagiul. Însă e ceva specific, având în vederea că el era sportiv. S-a întâmplat în urmă cu 19 ani.
El a depus jurământul, dar a servit lumea sportului. Legea spune că pot fi chemați bărbații de până în 35 de ani, iar el are 37, așa că există o neconcordanță aici. Urmează ca el să afle dacă este corect, sau dacă a primit ordinul greșit. Orice se poate întâmpla.
Dacă era vorba de o mobilizare generală, atunci nu puteam să punem întrebări. Dar președintele a anunțat mobilizarea parțială, deci totul trebuie să fie în acord cu legea”, a declarat Rinat Bilyaletdinov, pentru sports.ru.
Anastasia Davydova (39 de ani) este una dintre cele mai cunoscute sportive din Rusia. Ea a fost multiplă campioană olimpică la înot sincron, iar în prezent ocupă funcţia de secretar general al Comitetului olimpic rus (ROC).
Nefiind de acord cu ce se întâmplă în țara sa, Davydova a luat decizia de a părăsi definitiv Rusia. Fosta campioană a anunțat personalul centrului său de înot sincron din Moscova despre plecarea sa. Informația a fost confirmată și de antrenoarea echipei naționale de înot sincron a Rusiei, Tatiana Pokrovskaia. Aceasta a dezvăluit cum a aflat de decizia Anastasiei Davydova.
Ieri, personalul centrului nostru a primit un email de la Anastasia Davydova, în care îşi anunţa plecarea din Rusia. Ea nu a precizat motivele decizie sale, a informat doar că a făcut acest lucru şi că nu are intenţia de a se întoarce”, a spus Pokorovskaia, potrivit Inside.
Anastasia Davydova este o adevărată vedetă în Rusia. Ea are în palmares cinci titluri olimpice, 13 titluri mondiale şi şapte titluri europene. În trecut, Davydova a fost decorată chiar de preşedintele Vladimir Putin.