Naționala României este foarte aproape de o nouă calificare la un turneu final, Euro 2024, după opt ani de pauză. ”Tricolorii” sunt pe primul loc în Grupa I a preliminariilor și mai au două meciuri de disputat, cu Israel, în deplasare, și cu Elveția, acasă.
Situația din grupă nu este deloc una limpede în acest moment, mai ales că Israel are două meciuri mai puțin disputate, din cauza războiului declanșat acolo, iar Elveția, unul.
Fotbaliștii lui Edi Iordănescu sunt neînvinși în aceste preliminarii, cu patru victorii și patru remize, dar jocul nu a convins, astfel că au apărut și contestatarii. Cel mai vehement a fost Gică Popescu, urmat de Florin Prunea. Declarațiile celor doi nu au fost ”îmbrățișate” de toți foștii lor colegi din ”Generația de Aur”, astfel că vechea gașcă pare a se fi scindat.
Rând pe rând, Bogdan Stelea, Florin Răducioiu și mai nou Jean Vlădoiu au ieșit în spațiul public și i-au certat pe contestatari.
Vlădoiu, fostul atacant al celor de la Steaua, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova, printre altele, nu se ascunde de adevăr și spune care sunt probleme cu care se confruntă fotbalul românesc.
”Eu spun realist că nu mai putem cere să comparăm această generație, cea actuală, cu generația noastră, așa zisă ‘Generația de Aur’. Trebuie să vedem problemele cu care s-a confruntat și cu care se confruntă fotbalul românesc. Pentru că sunt mari probleme, Implicarea anumitor oameni care dau ora exactă, începând cu liga a doua și terminând cu prima ligă, care nu se dezmint. Încă își pun amprenta și încearcă anumite lucruri care se făceau cu mulți ani în urmă.
Nu am reușit să ne schimbăm în totalitate. Sunt oameni care investesc. Din păcate, la noi în România știți foarte bine cine conduce. Pe lângă cei care investesc, jos pălăria, știți foarte bine cum se implică la echipă, ce decizii iau. Pentru ei nu contează că azi semnează ci un antrenor sau cu un jucător și peste o lună îl dau afară. Sunt lucruri grave.
Iar politicul, de asemenea. Știm cât de mult se implică și ce decizii greșite se iau. Sunt oameni care nu se pricep, care nu deosebesc cornerul de aruncarea de la margine și dau cu părerea despre fotbal, fac anumite schimbări, în anumite momente, când nu e cazul. Când ne vom debarasa și când vom reuși și îi vom ține la distanță de fotbal pe acești oameni care se dau investitori și vor face doar ce se face în țările civilizate, adică să aducă oameni care se pricep la fotbal iar ei vor face rost de bani, vom avea și rezultate”, a spus Vlădoiu, într-o intervenție în direct găzduită de emisiunea PlaySport Review.
15 octombrie 2023
15 noiembrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023