Mutu a obținut prima sa victorie la Euro, în calitate de selecționer, scor 2-1 cu Ungaria. „Tricolorii” mici s-au impus la capătul unui meci dificil, în care adversarul a practicat un joc extrem de dur. Ungurii au rămas în 10 oameni din minutul 42, însă numărul de faulturi dure a fost unul uriaș. De asemenea, golul primit de România U21 a fost după un fault în atac, iar la altă fază, Ciobanu a fost faultat clar în careu, însă fără să primească 11 metri. La scurt timp după meci, Mihai Stoichiță a izbucnit la adresa arbitrului.
România U21 a jucat în superioritate numerică din minutul 45, dar Mutu a ales să nu efectueze nici o schimbare până după golul marcat de unguri. În minutul 56, în inferioritate, maghiarii preluau conducerea prin Csonka, după un gol extrem de controversat. Haruț a fost faultat clar de Deutsch, cu câteva momente înainte de a-i pasa decisiv lui Csonka.
Ulterior, la 5 minute după gol, Mutu a făcut prima schimbare. Atacantul Adi Petre l-a înlocuit pe Moruțan. Cea de-a doua schimbare făcută de Mutu a venit în minutul 85, cu doar două minute înainte ca Pașcanu să dea golul victoriei.
La finalul jocului, Mihai Stoichiță a încercat să explice schimbările selecționerului:
Mutu schimbă greu, să știți. Tot timpul, nu prea… E un antrenor care schimbă foarte greu. Motivele care l-au dus să întârzie aceste schimbare sunt varii. Lucrează zi de zi cu echipa. El hotărăște ce crede el că e util în acele momente.
Îți dai seama, din postura în care sunt eu, niciodată nu o să contrazic antrenorii. Dacă schimbam eu mai repede, poate că nu câștigam.
Odată ce Mutu îi alege și îi cheamă să reprezinte România U21 la Euro, nu e vorba că nu are încredere în rezerve. Important e că atunci când Adi o să revadă jocul, să se gândească la ce ar putea face mai repede, în caz că e nevoie”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport.
Pentru România U21, urmează meciul cu Germania, programat marți, 30 martie, de la ora 19:00. „Tricolorii” vor juca cu calificarea pe masă la acea partidă.
Cu Germania… Eu zic că avem o mare pierdere, pe Marius Marin. E un fotbalist extraordinar în zona centrală, dar ne descurcăm. Mai avem, Chindirș, Itu.
Nu știu cum va gândi Mutu meciul cu Germania. Mâine seară o să stau de vorba cu el. Avem jucători, eu zic că avem și Cîmpanu pe postul de atacant, în locul lui Ganea. Sunt jucători care pot suplini oricând.
Trebuie să fim foarte exacți cu Germania în apărare. Și în seara asta am primit gol din nimic. Trebuie mai multă atenție, cum a fost cu Olanda. Cam aia cred eu că trebuie făcut. Trebuie să fructificăm ocaziile pe care le avem, dacă vrem să fim în joc. Să fim reactivi”, a mai spus directorul tehnic al FRF.
În încheiere, directorul tehnic al FRF s-a declarat oripilat de arbitrajul din această seară. Centralul a fluierat pe tot parcursul jocului în favoarea Ungarei, iar Mihai Stoichiță a răbufnit după meci.
Eu i-am strigat în timpul meciului din tribună, ca un simplu spectator. A fost un arbitru rău voitor. Nu că a greșit că nu a dat penalty, nu că a greșit la faultul în atac de la golul lor. Dar foarte multe decizii cu tentă ostilă împotriva noastră. Ostil, chiar pot să folosesc cuvântul ăsta. Nu că a greșit… Multe lucruri care s-au petrecut în teren. Agresivitatea lor. Aici nu au fost atingeri, topoare! Au fost topoare! Asta nu mai e bărbăție, asta e… Ce să zic, lipsa regulamentului rămâne nevăzută în urmă. Se joacă așa, la intimidare. Nu mai zic nimic, nu are niciun sens. Important e că băieții nu au căzut în plasa acestui arbitru. Pentru că dacă ne-am fi enervat, unul dintre jucătorii care aveau galben ar fi fost sancționați imediat. Asta aștepta, eu așa am simțit”, a spus Stoichiță.