Basarab Panduru a avut o ieșire nervoasă după FCSB – Petrolul 1-0, partidă care a contat pentru etapa a 29-a din Superliga.
Golul, care a decis soarta partidei, a fost marcat de Țicu, în propria poartă.
Basarab Panduru a avut un discurs critic la adresa jucătorilor de la Petrolul, întrebându-se, în mod ironic, dacă aceștia au venit la meci.
„A fost un meci pe care nici nu prea ştiu de unde să-l iau. FCSB, cu minimum de fotbal, câştigă acest meci.
A ajuns FCSB la un nivel în care câştigă meciurile doar pentru că adversarului îi este prea frică de această echipă. Petrolul a jucat fotbal abia în ultimele minute.
Am avut impresia că toţi de la Petrolul au venit cu cravete şi cu costume pe Arena Naţională şi le era teamă să nu-şi murdărească acele costume. Nu a jucat nimic Petrolul până în minutul 88.
Petrolul a venit la meci? Nici nu mai contează de când a jucat. Ai venit să te uiţi la meci timp de 80 de minute. Ce ai vrut de la acest meci? Ce a vrut Petrolul de la acest meci?
Uite cum a jucat acasă şi cum a jucat acum. Petrolul a fost cocoş acasă, iar la Bucureşti a venit găină”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.