Ungaria a fost una dintre cele mai puternice echipe naționale din istoria fotbalului. Generația lui Pușkaș de la mijlocul anilor 1950 este considerată de mulți cea mai spectaculoasă națională care a pășit pe „dreptunghiul verde” vreodată.
Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) a publicat în cursul zile de astăzi o echipă de vis (denumită dream team) a naționalei Ungariei din toate timpurile. Aici, și-au făcut loc și doi jucători care au trecut prin campionatul românesc. Aceștia sunt Ferenc Platko și Gyula Lorant.
Trebuie menționat faptul că au fost alese două formații, una A și una B, ținând cont de faptul că Ungaria a avut generația de aur vicecampioană mondială în 1954. „The Mighty Magyars” au fost denumiți aceștia în epocă și au avut o serie de 50 de meciuri, în perioada 1950-1956, în care n-au pierdut decât o singură dată. Mai mult, ei sunt echipa cu cele mai multe goluri marcate la un turneu final de Cupă Mondială (27), în 1954, în Elveția.
Primul ajuns în România a fost Ferenc Platko. După 7 ani și 189 de partide disputate pentru FC Barcelona, maghiarul a venit în România, la Ripensia Timișoara, prima echipă cu statut profesionist din România. El a avut aici un angajament, dar nu a disputat nicio partidă.
Trebuie subliniat faptul că Ripensia, cu acest statut, nu a fost acceptată în competițiile interne decât începând cu 1932. După experiența din Banat, Platko a mai fost legitimat la Recreativo Huelva și Mulhouse, iar mai apoi și-a început cariera de tehnician. A jucat pentru naționala țării sale șapte partide în intervalul 1917-1923.
A pregătit, pe plan intern, Venus București, cu care a cucerit titlul de campioni naționali, Dacia Unirea și Gloria CFR Galați. Acesta a mai pregătit echipe în Spania și în America de Sud. A fost tehnicianul Barcelonei în două mandate diferite, timp în care a cucerit un campionat al Cataluniei. Ulterior, s-a stabilit în Chile, unde a antrenat diverse echipe (Colo-Colo sau San Luis,) precum și echipa națională.
Gyula Lorant a disputat 37 de partide pentru maghiari, în perioada 1949-1955, iar în acest interval a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1952, medalia de argint la Cupa Mondială din 1954 și trofeul de campioni ai Europei Centrale în 1953.
Ca jucător, el a fost legitimat la Clubul Atletic Oradea, în perioada în care aceștia jucau în campionatul maghiar și se numeau Nagyvaradi AC, unde a câștigat titlul în 1944. Și-a mai trecut alte trei titluri în țara natală alături de Honved (1952, 1954, 1955) și un titlu în România, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial cu ITA Arad, în stagiunea 1946-1947 (UTA de astăzi).