A fost aflat primul nume de pe lista milionarilor aștepțați la Dinamo de noua conducere
Noua conducere de la Dinamo nu nu a stat cu mâinile în sân și este aproape deja să coopeze primul milionar în noul proiect. Compania Red&White, cea care a preluat acțiunile de la Dorin Șerdean, negociază intens cu un om de afaceri de succes. Acesta pare încântat de idee.
Cine este primul nume de milionar de pe lista dorită de noua conducere de la Dinamo. „Îmi place ideea”
Conform Prosport, Gheorghe Manole, un om de afaceri de 70 de ani, a discutat deja cu Andrei Nicolescu pentru o eventuală investiție la Dinamo. Manole a fondat Eximprod, o companie importantă pe piața energiei regenerabile. Societatea mai are afaceri și în domeniul imobiliar și deține și mai multe spații comerciale. Omul de afaceri buzoian declara la finalul anului că dispune de un portofoliu de acțiuni în valoare de 8 milioane de euro. Manole a recunoscut că urmărea să se implice mai demult la clubul pe care îl iubește.
Am vorbit cu Andrei, îmi place ideea, cred în ea, trebuie să îmi pice și bine. Aici mă refer la anumite socoteli pe care le avem, proiecte în care suntem implicați. L-am rugat pe Andrei să mă lase o săptămână și o să dau un răspuns. Merg la meciurile lui Dinamo, sunt suporterul echipei de 55 de ani. Aș fi putut să investesc de acum doi ani, m-aș fi implicat cu siguranță de atunci, însă nu am fost solicitat, a precizat Manole pentru sursa citată
Andrei Nicolescu explică politica de investiții în viitor
Președintele executiv le-a transmis fanilor că nu trebuie să se îngrijoreze, chiar dacă echipa nu va promova. Cele 12 milioane promise de acționari vor fi investiți așa cum s-a vorbit.
Planul pe care l-am făcut a fost într-o perioadă când Dinamo nu traversa o perioadă bună, pierduse 5 meciuri la rând. Noi am pornit de la conceptul normal, că Dinamo nu promovează în acest sezon, chiar dacă luăm în calcul scenariul extraordinar că poate promovăm.
Acești bani sunt necesari dezvoltării clubului, într-o perioadă specială care necesită unele sume suplimentare, din cauza situației în care ne aflăm. Această sumă este prevăzută pe o perioadă de 3 ani jumătate, mai ales că Dinamo va juca aproape sigur pe alt stadion. Dar Dinamo trebuie să construiască o relație corectă cu fanii, să poată dezvolta brandul, să vină în întâmpinarea acestora cu produse destinate brandului, în care Dinamo să dea audiența pe care trebuie să o aibă. Este o previziune bazată pe veniturile pe care ar trebui să le aibă Dinamo și se raportează și la necesitățile pe care le-ar putea avea clubul