A explodat în direct după FCSB – FC Argeș 4-0. “Să dăm cărțile pe față. Nu are nimic în creier!” Ce fotbalist a fost făcut praf de finanțator

03 05. 2022, 15:18
Viroel Tudose i-a criticat dur pe fotbaliștii de la FC Argeș

Luni seară, FC Argeș a pierdut cu FCSB fără drept de apel, scor 0-4. Argeșenii au bifat astfel o nouă înfrângere usturătoare în play-off-ul Ligii 1. Nemulțumit de rezultatele obținute, Viorel Tudose, finanțatorul lui FC Argeș a răbufnit la adresa jucătorilor. Acesta i-a criticat în termeni extrem de duri pe elevii lui Andrei Prepeliță. Principalul vizat a fost Joao Miguel, cel care a comis mai multe greșeli uluitoare în ultima perioadă.

Finanțatorul lui FC Argeș i-a criticat dur pe elevii lui Andrei Prepeliță. Viorel Tudose a răbufnit după înfrângerea cu FCSB

Înfrângerea categorică cu FCSB a declanșat un adevărat cutremur la FC Argeș. Finanțatorul echipei, Viorel Tudose, a avut o reacție uluitoare față de jucătorii echipei. Principalul vizat a fost Joao Miguel. Portughezul a comis mai multe greșeli copilărești în ultima perioadă și a fost taxat dur de Tudose. Acesta i-a acuzat de lipsă de valoare dar și de inteligență pe elevii lui Andrei Prepeliță.

Haideți să vă dau cu subiect și predicat cazul Joao Miguel! A jucat extraordinar până i s-a prelungit contractul. După ce i s-a prelungit contractul, știți care a fost următoarea fază făcută de Joao Miguel? Acel luft de curtea școlii de la Cluj-Napoca. Sunt faze de ABC-ul fotbalului, noi nu făceam nici în curtea școlii asemenea greșeli!

Ca să faci o Cooperativă, cum a spus un personaj important din fotbalul românesc, îți trebuie și puțină minte! Haideți să fim serioși. Acești jucători n-au nimic nici în vârful bocancului, nici în creier! Haideți să dăm cărțile pe față. Îl vedeți pe Joao Miguel să facă vreo Cooperativă? Credeți că îl duce mintea până acolo?

A spus Cornel Dinu că ar exista o cooperativă a fotbaliștilor portughezi. Le spun multora… aceste personaje pe care noi le ridicăm în slăvi nu sunt capabile de așa ceva. Ca să faci așa ceva, îți trebuie minte! Opriți-vă! Nu există așa ceva, nu există nicio legiune portugheză. Să-mi fie iertată ieșirea din această seară, dar dumneavoastră credeți că acest jucător, care a comis-o de două ori cu Clujul, care comite un asemenea penalty, e capabil să formeze o legiune ca s-o facă pe CFR campioană?

Haideți să fim serioși, atâta pot oamenii! Ei sunt niște iluștri anomimi, haideți să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. De asta fotbalul românesc nici nu face performanță, că aducem acești anonimi de prin toate campionatele, din liga a doua, a treia. Aducem jucători care n-au nimic de-a face cu fotbalul!”, a continuat Tudose, pentru Gsp.ro.

FC Argeș, o nouă înfrângere usturătoare. FCSB nu le-a dat nicio șansă piteștenilor

Luni seară, FCSB și FC Argeș s-au înfruntat în runda a 7-a din play-off-ul Ligii 1. Echipa roș-albastră era obligată să câștige pentru a rămâne în lupta pentru titlu. De cealaltă parte, argeșenii doreau să rupă seria neagră de înfrângeri. Etapa trecută, FC Argeș a pierdut fără drept de apel în fața Universității Craiova, scor 0-4.

FCSB a dominat categoric partida și a arătat un apetit ofensiv deosebit. Echipa roș-albastră nu le-a oferit nicio șansă adversarilor și s-a impus cu scorul de 4-0. În urma acestui succes, FCSB s-a apropiat la două puncte de liderul CFR Cluj și se menține în lupta pentru titlu. Pentru formația argeșeană este al doilea meci consecutiv pierdut cu scorul de 0-4. FC Argeș a reușit o singură victorie în acest play-off, împotriva lui FC Voluntari.