A dat penalty, apoi VAR l-a chemat la marginea terenului. Arbitrul din Champions League a întors decizia și și-a cerut scuze. Video
Real Sociedad a reuşit o victorie importantă în grupa D a grupelor Ligii Campionilor.
S-a impus cu 2-0 pe terenul celor de la Salzburg. Însă în repriza secundă victoria bascilor ar fi putut fi pusă sub semnul întrebării. În minutul 48, austriecii au primit o lovitură de la 11m în urma unei căderi în careu a lui Simic în duel cu portarul formaţiei din San Sebastian, Alex Remiro.
Centralul polonez Frankowski a avut câteva momente de ezitare până să arate punctul cu var. Şi mai apoi să îl avertizeze pe goalkeeperul oaspeţilor.
Totuşi, arbitrul a fost atenţionat din camera VAR că decizia nu este întocmai corectă, iar polonezul a fost chemat să revadă faza în faţa monitorului de la marginea terenului.
După consultări îndelungi cu cei din camera VAR, Frankowski a decis anularea loviturii de pedeapsă dictată în favoarea celor de la Salzburg. Şi totdată şi-a cerut scuze faţă de portarul celor de la Real Sociedad. Căruia i-a anulat astfel şi avertismentul cu care fusese penalizat iniţial.