Gică Hagi (57 de ani) a izbucnit nervos la finalul partidei cu CFR Cluj, 0-0, din grupele Cupei României. Tehnicianul acuză faptul că niciun jucător al Farului nu a fost chemat la flash-interviuri. Mai mult, fostul mare jucător consideră lipsă de respect faptul că partida de la Ovidiu nu ar fi fost provovată suficient de mass-media.
Farul Constanța a încheiat la egalitate, 0-0, ultima partidă din grupele Cupei României, cu CFR Cluj. Dobrogenii termină grupa pe locul 3 și sunt eliminați din competiție. Echipa lui Gică Hagi a jucat din minutul 3 în inferioritate numerică. Imediat după meci, tehncianul a ajuns un car de nervi la flash interviuri. A pus tunurile pe arbitru, pe care l-a acuzat pentru eliminarea lui Borza. Apoi, s-a arătat deranjat de absența jucătorilor săi de la interviuri.
Dan Petrescu și Gică Hagi, doi dintre cei mai mari și mai ofensivi jucători din istoria fotbalului românesc, au remizat ca antrenori, într-o partidă fără gol marcat. Totuși, bucuros de pe teren a ieșit doar antrenorul lui CFR Cluj. Campioana s-a calificat în sferturi, de pe primul loc. În faza eliminatorie, ardelenii vor da peste FC Argeș.
„Cum vine un jucător de la ei să vorbească aici și de la noi nu? Ce, ai mei nu au ce zice? Dacă lor le spuneți asta, să vină aici, nouă de ce nu? Ce, vă e frică că spune ce s-a văzut? Jucătorul meciului e jucătorul meciului! Apoi trebuie să vină câte unul de la fiecare echipă. Trebuie să spună și jucătorul nostru ce a simțit. De ce să nu vină și la noi căpitanul?
Mie mi s-a comunicat că doar eu trebuie să vin să vorbesc. Noi suntem nimeni… suntem Farul. Hai, spune-mi ce vrei să zic! E lipsă de respect față de munca pe care am depus-o. Mă scuzați, dar nu mai pot. Ce? Vreți să stăm drepți cum vreți voi? Ce vreți să facem? Suntem în România și trebuie să acceptăm.
Respectați-ne! Cât suntem acolo, respectați-ne! Ce a fost, a fost. Cine-s eu? Totul s-a întâmplat pentru că am luat roșu! Nu a fost fault! Acel jucător a jucat tot meciul, iar noi am avut un om în minus. Nici măcar nu s-a dus să verifice faza!
Eu, din ce am văzut, jucătorul advers a jucat tot meciul. A făcut regia cu targa. După s-a întors și a jucat. Dacă îl atinge, nu e roșu. Contează intensitatea. Nici n-am văzut faza, doar ce am remarcat că a jucat 90 de minute. La noi orice e posibil.
Trebuie să tac, să îmi fie frică să zic ceva. Dacă și ofițerul meu de presă e cu voi… să nu vorbească nimeni de la Farul? Lasă, iese Hagi și vorbește. Faceți-mă cum vreți. Nu faceți bine, de aia o luăm în jos”, a spus Hagi la Orange Sport.
„Nu s-a discutat deloc de meciul nostru la televizor. Domnilor, chiar așa? Astea trebuie semnalate, nu se poate așa ceva! CFR Cluj – Farul era derby, trebuia să se discute toată ziua. Deloc! ZERO, ZERO! Se vorbea despre orice, dar nu despre noi. Ăsta e derby, tată! Sunt prea multe.
Promovați pe cine vreți. E lipsă totală de respect față de o echipă care a avut jucători din 2005, din 2006. Suntem pe primul loc, cu un meci pierdut, dar noi nu reprezentăm nimic. Vreți să tac?! Eu nu pot! De aia fotbalul românesc se duce în groapă. De aia suntem deja”,
Gică Hagi
CFR Cluj: Scuffet – Braun, Billong, Yuri, Camora – Hoban, Bordeianu, Roger – Deac, Yeboah, Birligea
Rezerve: Sava, Kolinger, Manea, Gîdea, Itu, Ze Gomez, Boateng, Janga, Petrila
Antrenor: Dan Petrescu
Farul: Buzbuchi – Benzar, Artean, M.Popescu, Borza – Doukoure, Nedelcu, Casap – R.Moldoveanu, Morar, Sali
Rezerve: Mușat, Sîrbu, Kiki, Bîrzu, Stoian, Mazilu, Banu, Dumitrache, Cojocaru
Antrenor: Gheorghe Hagi