Alexandru Maxim (31 de ani) a fost titular în victoria lui Gaziantep pe terenul lui Rizespor. Românul a fost decisiv pentru echipa sa și a fost schimbat pe final.
Alexandru Maxim are parte de un nou sezon bun în Super Lig. Mijlocașul adus în Turcia de Marius Șumudică și-a prelungit nu de mult contractul cu actuala sa echipă. Iar nemțeanul nu are ce regreta.
Alex Maxim a fost titularizat pentru Gaziantep în deplasarea de la Rizespor. Fostul jucător al Pandurilor Târgu Jiu a recidivat, după golul marcat cu Fenerbahce, de acum două etape.
Internaționalul României a marcat din penalty, în minutul 44. A fost și singurul gol al partidei, iar Gaziantep termină prima parte a campionatului pe poziția a 8-a, cu 28 de puncte din 19 etape.
Echipa românului este la un pas peste Galatasaray, unde joacă Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău și la doar 4 puncte de locurile care duc în cupele europene.
Prin golul de azi, Alex Maxim a ajuns la cota 4 în clasamentul golgheterilor. Maxim are și două pase decisive în cele 12 partide jucate în acest sezon.
Pentru Gaziantep urmează meciul din 16-imile Cupei Turciei, cu Bursaspor. Partida e programată pe 30 decembrie.
Prima partidă din 2022 pentru Alex Maxim și compania va fi cu Karagumruk, pe data de 8 ianuarie.
În urmă cu un sezon, Alex Maxim a fost unul dintre cei mai curtați jucători din Super Lig. Românul ar fi putut ajunge la Beșiktaș, dar și la Yeni Malatyaspor, unde a fost dorit de Marius Șumudică, după ce fostul rapidist a revenit în Turcia.
„Maxim, care și-a făcut un nume datorită caracterului său și a ajutorului oferit echipei prin talentul său, va căuta succesul la echipa noastră până în 2024.
La semnarea contractului au participat președintele Cevedet Akinal, Mehmet Ali Simsek, Mesun Akin și Emran Ozdagli.
Îi dorim lui Alexandru Maxim mult succes sub culorile clubului nostru”, a transmis Gaziantep, pe site-ul oficial, în momentul prelungirii contractului.
Un jucător care, dacă e odihnit, poate decide oricând jocul. El a avut o perioadă mai proastă când era ba la națională, ba la mine, ba călătorea noaptea. Dacă e proaspăt fizic, decide orice meci.
Marius Șumudică, despre Alex Maxim