Galatasaray ar fi oferit o sumă cu mult mai mică decât prețul de 18 milioane de euro pretins de Rangers pentru a accepta transferul lui Ianis Hagi.
Românii sunt la modă la Istanbul. Dennis Man, Florin Tănase sau Ianis Hagi ar putea urma drumul deschis cu succes de Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan.
Forma lui Ianis Hagi este departe de cea din sezonul trecut. Totuși, mijlocașul lui Rangers este la mare căutare în Europa. Roma, Dortmund sau Lyon s-au interesat de serviciile fiului lui Gică Hagi, în ultima vreme.
Cu toate acestea, cel mai aproape de transfer pare a fi Galatasaray. Turcii vor să profite și de legătura pe care o are Ianis Hagi cu Turcia, prin naștere (Ianis e născut la Istanbul – n.r.).
Mai mult, Fatih Terim are o relație foarte strânsă cu Gică Hagi, dar și cu familia lărgită a „Regelui”. Ar fi un mare atu pentru reputatul antrenor al trupei Cim Bom.
Totuși, suma propusă de Galatasaray este departe de pretențiile lui Rangers. Conform sport.ro, turcii ar fi pus pe masă 7 milioane de euro, în timp ce scoțienii nu vor să audă de o sumă mai mică de 18 milioane de euro.
Ianis Hagi a reușit să își treacă numele pe tabelă de 2 ori în cele 18 meciuri jucate în acest sezon, în toate competițiile.
Românul are credit total din partea lui Giovanni van Bronkhorst, înlocuitorul lui Steven Gerrard pe banca lui Rangers. Presa britanică a scris în mai multe cazuri că fostul mare jucător al lui Liverpool l-ar putea chema alături de el, la Aston Villa.
S-a descurcat foarte bine. E tipul de atacant care știe foarte bine să creeze pericol la poarta adversă și o face cu ușurință. Mi-am dorit să joace mai aproape de careu, pentru că uneori are obiceiul de a coborî la mijloc pentru a primi mingea. Dar ați văzut ce mijlocași ofensivi avem, putem crea ușor faze periculoase datorită lor, iar Morelos să se afle la finalizare
Giovanni van Bronkhorst
Crescut de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Ianis are deja experiența unor campionate precum Serie A, unde a fost legitimat la Fiorentina.
În Italia, s-a antrenat cu echipa de seniori și a bifat chiar și două partide. Hagi Jr a prins și câteva meciuri în Belgia. El a disputat 14 partide în stagiunea 2019-2020 pentru Genk, cu care a cucerit Supercupa Belgiei.
Pe lângă trofeul din Belgia, el mai are în palmares Cupa României și Supercupa României. Le-a cucerit cu Viitorul Constanța (actuala Farul) în 2019. Cel mai valoros este, totuși, titlul în Scoția.
La echipa națională, a bifat 24 de apariții, timp în care a marcat două goluri.