Toni Petrea a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu UTA Arad din etapa cu numărul 18 din Liga 1. Printre altele, antrenorul FCSB-ului a dezvăluit că discută frecvent cu patronul Gigi Becali, iar acesta pare destul de mulțumit de cum arată echipa de la revenirea lui Petrea pe banca tehnică.
De asemenea, fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf a explicat că se află în asentimentul lui Becali în ceea ce privește stilul de fotbal pe care echipa roș-albastră trebuie să îl presteze.
Vorbesc cu domnul Gigi Becali după fiecare joc. Părea mulțumit, acum rămâne de văzut care va fi exprimarea echipei în continuare. Sperăm ca aceasta și rezultatele să fie pe măsurile așteptărilor tuturor.
Îmi place jocul ofensiv, să atacăm. Avem jucători care pot face chestia asta, cu valoare, și vreau să le dau libertate, cel puțin în treimea adversă. Să ne creăm cât mai multe situații de gol. Ne preocupă și apărarea, dar ar fi bine să înscriem mai multe goluri decât adversarul.
(n.r. despre victoria cu Universitatea Craiova de etapa trecută) Ne-am bucurat pentru această victorie, una importantă, dar am făcut-o cu măsură, pentru că urmează alte partide, foarte importante de asemenea. Avem de recuperat puncte față de ocupanta primului loc”, a declarat Toni Petrea.
Totodată, antrenorul FCSB-ului a comentat și faptul că suporterii nu vor avea acces pe Arena Națională la partida cu UTA, din cauza faptului că aceasta începe la ora 21:30:
Sincer, îmi pare foarte rău că nu putem avea suporterii lângă noi. Dar nu avem puterea să decidem anumite lucruri. Mă gândesc la noi, la ceea ce trebuie să facem noi. Încerc tot timpul să-i capacitez pe jucători. Asta e situația, trăim vremuri tulburi și nu putem avea tot timpul suporterii lângă noi, dar pe teren trebuie să ne comportăm ca și cum ar fi lângă noi. Cu siguranță ne vor fi alături din fața televizoarelor”.
Toni Petrea a mai analizat și lotul pe care îl are la dispoziție în acest sezon, comparativ cu cel din stagiunea trecută:
Anul trecut am avut parte de multe accidentări, situația cu bolnavii de COVID și a trebuit să suplinim absențele cu jucători de la echipa a doua. Acum lotul s-a mai completat, accidentările nu sunt numeroase și ne putem baza pe mai mulți jucători”.