SPECIAL. 5 februarie, ziua însemnată „cu roșu” în calendarul fotbalului mondial. Cei trei crai latini care au fost, de fapt, patru

Nu multe zile pot fi însemnate „cu roșu” în calendarul fotbalului mondial. Sărbătoare mare, azi. Ginta latină își cântă eroii, mai ceva ca Alecsandri. E un mister cum în miezul iernii s-au putut naște asemenea talente fierbinți. Cuptoare de geniu pentru sportul-rege. Și-n aceeași zi, altfel rece și anostă ca o mâncare fără sare uitată-n frigider. 5 februarie, ziua celor 3 Crai de la răsărit… și apus. Hagi, Cristiano Ronaldo, Neymar. 56 – 36 – 29, „extragerea” vârstelor celor trei. 37, pentru al patrulea „crai”.

Statuia lui Hagi e deja făcută în inima și memoria noastră

Nu mi l-aș fi imaginat pe Hagi la 56 de ani. Pentru mine, doar cu o iarnă mai tânar decât „Regele”, imaginea lui e cea rămasă din SUA. La Mondialul din 1994, în meciul cu Columbia. Sau, nu. Poate că după cel cu Argentina. Avea 29 de ani. Era El, Supremul, cum ar spune un prozator sud-american. Ceea ce Hagi a adus în fotbalul nostru a fost speranța. Brusc, după ce abia numărăm pe degetele de la o mâna calificările la Mondiale și Europene, am avut o speranță. Și nu doar de calificări. Ci – Doamne, ce nebunie pare acum – chiar de victorie finală.

A te visa campion mondial sau european n-a mai părut, pentru o vreme, o halucinație de oameni cărora nu le ajunge apa până la ultimul etaj. Nu! Eram Acolo. De fiecare dată, la fiecare meci, simțeam că putem învinge. Indiferent cine ar fi fost împotrivă-ne. Speranța a readus mândria. Stadioanele lumii, deodată, pentru o vreme, au scandat ori huiduit românește. Un „tricolor” se revărsa pe inelele de ciment, indiferent dacă erau în Italia sau în America. Juca România! România lui Hagi!

La mulți ani, Gică Hagi-56, îți mulțumim!

Despre el, sunt alții care știu mai multe și mai bine. Majoritatea știm totul. Despre fotbalist, vreau să spun. Antrenorul Hagi încă pare un Don Quijote luptându-se cu „morile” Sistemului. Dar o face cu aceeași pasiune, cu același foc ce l-au mistuit și ca jucător. Acum, când orice calificare pare ratată din start, când ne-am întors la obscuritatea echipelor mici ne răsună cuvintele lui spuse încă din 1998: „De zece ani v-am obişnuit cam prost în condiţiile în care sunt în România. Nu avem nimic, niciun fotbal. Ce performanţă a făcut vreo echipă în România? Merităm să ne faceţi statuie pentru ce am făcut noi, având în vedere condiţiile din România!”. Da, Gică Hagi, aveai dreptate! Dar poate că știi ori bănuiești că ai deja statuie. În noi, în memoria și sufletul nostru! Iar ăsta e cel mai frumos monument…

Ronaldo de Madeira, băiatul cu 6 clase ajuns mai faimos decât vinul

Pierdută pe undeva prin Atlantic, Insula Madeira părea, poate, un soi de Atlantidă, pentru mulți. Localizată geografic, pomenită de unii, dar fără să lase vreo urmă concretă în noi, ceilalți. Sigur, cu excepția vinului, un dar al zeilor pentru „insula animăluțelor mici”, cum i s-a mai spus. Asta până când, din seva foștilor conchistadori, s-a ivit pe lume un „animal mare”, aproape gigantic. Cristiano Ronaldo Aveiro, pe numele lui, 36 de ani, prin buletin. Un alt „crai” latin care a schimbat paradigma despre munca geniului. Obsedat de forma fizică și de antrenamente, Cristiano și astăzi un model pentru toți aspiranții la glorie sportivă. Băiatul simplu, „cu doar 6 clase” a ajuns el însuși unul dintre „optmiarii” istoriei fotbalului. A bătut recorduri după recorduri, a câștigat ca tot ce se putea câștiga – sigur, nu titlul mondial cu naționala, ceva ce nici echipele conduse de Eusebio sau Figo n-au reușit – și a adunat bani cât pentru 100 de vieți. Însă Ronaldo rămâne simbolul campionului veșnic înfometat. De gol, de victorie, de a juca fotbal, pur și simplu. Drumul de la sărăcia trăită în Funchal de domnul Aveiro – numele de familie al jucătorului, Cristiano și Ronaldo fiind prenume, ambele – până la intrarea în legendă a fost greu, intens, dar a meritat. Iar faptul că a binevoit să se nască tot într-un 5 februarie, ca Hagi, ni-l aduce mai aproape. Oricât am ține cu Messi, de fapt…

Neymar sau talentul dat de-a dura

Neymar e mare. Putea fi colosal, dar și-a tot pus piedică el însuși. Brazilianul care tot astăzi împlinește 29 de ani e deja în faza de îndestulare. Cu un talent uriaș, de ar putea să se dribleze singur, Neymar a fost „răsfățatul de serviciu” al brazilienilor. Dar talentul a cam tot cărat apă de la fântână cu găleata spartă. A avut marea lui șansă la Barcelona. Da, atunci a arătat spre ce s-ar putea îndrepta. Împreună cu Messi și Suarez s-a simțit ca pe nisipul Copacabanei. Dar glasul de sirenă al orgoliului și al banilor au fost mai puternice. A devenit cel mai scump jucător – uite un record marca Neymar – când a fost cumpărat de PSG. A crezut că va deveni Neymar Întâiul, nu Messi al Doilea, ca la Barca. Da, a rămas Neymar, pur și simplu. Ahtiat mai mult după petreceri în pandemie și adunat avere. Dar, în plan sportiv, Neymar n-a adunat mai nimic. PSG ar câștiga titlul în Hexagon și dacă l-ar transfera pe Octavian Popescu. Acum poate că Neymar visează la reunirea cu Messi la PSG. Dar timpul a trecut, inevitabil, peste amândoi. Messi e deja legendă. Neymar a devenit… doar… Neymar. Un talent uriaș dat de-a dura pe ulițele tentațiilor și alegerilor proaste.

Ca și când nu era suficient, tot astăzi e sărbătorit și Carlito Tevez, cel supranumit în tinerețe „al doilea Maradona”. Atacantul argentinian împlinește 37 de ani. A rupt plasele adversarilor îmbrăcat în tricourile unor echipe ca Manchester United, Manchester City, Juventus și, firește, iubita lui, Boca Juniors. Din 2018 s-a întors acasă, la Boca, după o experiență chinezească de un an. Tot salariul câștigat la Boca l-a donat, lună de lună, în scopuri caritabile.

La mulți ani, Crailor! Vă mulțumim pentru „aurul, smirna și tămâia” pe care ni le-ați dăruit!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...