Toamna fără mână întinsă. E mult? E puțin?

Am ajuns la mâna noastră. Să ne arătăm mâna cu Islanda și Liechtenstein. Sună la înde…mână. Le-ai bătut și în tur, n-au nici nume să te dea pe spate. Am ajuns la mâna noastră. E mult, e puțin? La noi, ca la nimeni, ar zice mulți: e periculos. Poți contrazice?

Pentru că de la CM 1998 până azi, luna noiembrie ne-a prins mereu cu diferite poziții ale mâinii în preliminariile de Mondial.

În noiembrie 2001 și 2013 am fost tot la mâna noastră. Baraje. N-am făcut ce se aștepta Universul să facem în noiembrie cu Slovenia. Apoi, n-am întors după 1-3 cu grecii la Atena. Am depins de noi și… n-am fost noi, cei care ne-am fi dorit îndârjit să credem că putem fi. 

Toamna lui 2005 ne-a prins la mâna Finlandei, slabă nădejde de muribund. Iar toamna lui 2010 ne-a prins fără brațe de-a dreptul, cu zero speranțe de aripi și 0-5 la Belgrad cu zbucium și fanfară.

Mircea Lucescu a anunţat convocările preliminare pentru partidele cu Bosnia şi San Marino. Pe listă…

„Cred că e capabil să ducă echipa naţională pe cele mai înalte culmi”. Fostul jucător…

În ultimele preliminarii de Mondial, noiembrie a fost altceva. Fix pe 11 noiembrie, ziua când trebuie să batem acum Islanda, în 2016 am jucat acasă cu Polonia. Începusem grupa cu un ghinion, 1-1 cu Muntenegru la Cluj, penalty ratat de Stanciu în final. Continuasem și cu noroc, 5-0 la Erevan, penalty pentru noi și eliminare în minutul 5 pentru Armenia. Apoi, o remiză împiedicată pentru România lui Daum în Kazahstan.

Iar pe 11 noiembrie a venit Polonia la București. Ziua când ne-am dat seama că nu avem nicio șansă să ajungem, măcar, la mâna noastră. N-am spus-o atunci? O, dar am simțit-o clar! Și încă ce fierbinte! Dacă ne-am iluzionat că putem fi la mâna noastră, au venit polonezii cu mai multe picioare parcă. Să o spunem măcar acum, la cinci ani distanță, pentru că vine alt 11 noiembrie și tocmai de sinceritate totală cu noi înșine e nevoie ca să schimbăm menirea datei.

Doar sinceri până la capăt, cu ce suntem și ce putem, vom reuși să scoatem ce vrem din situația pe care ne-am câștigat-o acum. 

Ne-am câștigat dreptul de a nu depinde de nimeni. Asta e bine. Dar ne-am câștigat și responsabilitatea de-a depinde numai de noi ? Iar asta, la noi, nu e doar o responsabilitate, uneori e și pacoste. Sinceri până la capăt, da?

Pentru că suntem ce suntem, coexistențe de contrarii, curajoși și prăpăstioși. Pâlpâind cu grijă să nu ne ardem pe marginea unui foc pe care noi ne-am chinuit să-l aprindem. Îți vine să te-ntrebi: cine ne apără de noi înșine?

Măcar nu mai avem mâna întinsă pentru a aștepta ceva, orice. Seamănă și ea a braț, de data asta. Capabil să tragă draperiile de pe o ferestruică. Ce și cât se vede din Mondial prin ea? O bucată de lumină lăptoasă, nimic aproape. Dar măcar nu e beznă în noi, ca în atâtea luni de noiembrie, până acum.

Dacă batem și ne facem mâna, ne revedem în martie. Câștigăm o iarnă cu lumină din ferestruica asta. Lumina se va limpezi puțin. 

De la mâna noastră, vom intra în primăvară cu un pumn de speranțe. Ce metaforă obosită… Da, dar cât de obosiți am ajuns și noi după atâtea ierni degeaba și primăveri ale nimănui!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...