Mirel Rădoi a detonat bomba după meciul câștigat de România cu scorul de 1-0 contra Armeniei în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Selecționerul a anunțat că meciurile cu Islanda și Liechtenstein din noiembrie vor fi ultimele pentru el pe banca primei reprezentative.
El nu are de gând să prelungească înțelegerea sub nicio formă și susține că nu va pregăti echipa la eventualele meciuri de baraj. Mai mult, Rădoi a spus că nu ar fi continuat nici măcar în cazul ipotetic în care România s-ar fi calificat direct la turneul final din Qatar.
El și-a motivat decizia prin faptul că simte nevoia de a antrena zilnic o echipă, astfel că dorește să preia un club. Deși Rădoi a fost extrem de ferm în poziționarea sa, oficialii Federației Române de Fotbal sunt optimiști că îl vor putea face să se răzgândească.
Chiar și așa, ei trebuie să înceapă să se gândească deja la eventuali înlocuitori ai lui Mirel Rădoi. De la anunțul selecționerului s-au vehiculat numele lui Adrian Mutu, Cristi Chivu, Cosmin Olăroiu, Gică Hagi, Ladislau Boloni, Dan Petrescu sau Edi Iordănescu.
Se pare însă că FRF ar lua serios în calcul varianta numirii unuia dintre cei doi selecționeri de la naționalele de tineret, Florin Bratu sau Bogdan Lobonț. De asemenea, și Daniel Isăilă și Laszlo Balint ar mai fi luați în calcul în acest moment.
Pe această listă a mai apărut un nume relativ surprinzător. Dar care se pare că ar avea șanse mari să se concretizeze în cele din urmă.
Este vorba despre Costel Gâlcă. Potrivit Sport.ro, fostul component al „Generației de Aur” ar îndeplini aproape toate criteriile dorite de conducătorii Federației.
Este liber de contract, nu este foarte în vârstă (49 de ani), dar are o experiență de 12 ani în antrenorat. De asemenea, a mai colaborat cu FRF în trecut, ca selecționer al naționalei U17.
Mai mult, a avut până acum o carieră de antrenor destul de „productivă”. În sezonul 2014-2015 a câștigat titlul în Liga 1, Cupa și Cupa Ligii, desființată între timp, cu FCSB. Totodată, el a antrenat în Spania la Espanyol și în Danemarca la Vejle, cu rezultate destul de apreciate.
Mai presus de acestea, a avut o carieră impresionantă ca jucător și numirea sa ar reprezenta un prim pas spre o împăcare între FRF și „Generația de Aur”. De asemenea, salariul său s-ar încadra în limita celui pe care îl are Mirel Rădoi în acest moment, respectiv 250.000 de euro pe an.
Singura problemă ar fi reprezentată de faptul că Gâlcă s-a poziționat împotriva lui Răzvan Burleanu la alegerile precedente de la FRF, din 2018. Atunci, el l-a susținut pe Ionuț Lupescu, cel care a fost învins fără drept de apel de actualul președinte. Rămâne de văzut însă în ce măsură Burleanu va ține cont de acest aspect în luarea decizie.
Nu a existat nicio discuție cu Ionuț Lupescu pentru a prelua postul de selecționer. Au fost doar speculații. Eu l-am susținut pentru că am crezut în el și în proiectul lui. Cred că era omul potrivit pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Eu nu mă așteptam să nu câștige Lupescu. Dar asta e, viața merge înainte. Drumul meu va fi acum în afara țării. Prioritatea mea e să antrenez în afara țării”, spunea Costel Gâlcă după alegerile din 2018 conform sursei citate.