După derby-ul Craiovei, la rece, Rodion Cămătaru (63 ani), a oferit un amplu interviu pentru PlaySport.ro. Fostul golgheter al Universității a rămas surprins să audă că Adrian Mutu și-a anunțat plecarea din Bănie și consideră că răbdarea este o calitate care le lipsește cu desăvârșire patronilor din fotbalul românesc. Fostul câștigător al Ghetei de Aur nu își poate explica gestul lui Campagno. „E un moment care nu prea se întâmplă pe terenul de fotbal”. „Cam”i consideră că a fost un derby modest, iar Craiova lui Rotaru a meritat, pe deplin, victoria.
A fost un meci modest. Mă așteptam la mai mult fotbal, însă am avut parte de o primă repriză fără ocazii, apoi a venit acel gol mai mult din greșeală și, parcă, s-a mai deschis jocul. E diferență între Craiova lui Rotaru și cealaltă, s-a văzut, iar CS Universitatea, care să o spunem drept, era favorită, a meritat victoria. A fost echipa mai matură, mai experimentată, mai valoroasă.
Nu. Am fost la o nuntă. Exact așa cum spune imnul: „În unele duminici pe la nunți” (n.r râde). În plus, a fost incertitudinea asta cu spectatorii, au voie, nu au voie, nici nu am știut ce o să se întâmple.
(oftează). E greu în situația asta. Am fost cu sufletul la fotbal, atât. A devenit destul de dificil să ai o părere în acest sens, nu vreau să pornesc ostilități, să spună lumea, după, uite-l și pe Cămătaru, s-a trezit să vorbească și el. În plus, nu s-a clarificat în instanță cum stă treaba, care e, cum e, astfel că și prefer să evit. Am ținut cu fotbalul care, din păcate, nu a fost așa ofertant.
Nu! Sorin are funcție, trebuie să își asume. Asta se întâmplă peste tot, așa sunt suporterii, cu bune și cu rele. Bine că nu i-au spart geamurile! Cumpărăm o găleată de vopsea și o rezolvăm, chiar dacă nu pot fi de acord cu așa ceva. Nu e nici frumos, nu e nici normal. Dar de la suporteri, în special de la cei fanatici, te aștepți la orice, au făcut, prin străinătate, nenorociri mai mari. Tot ei fac parte din spectacol, să nu uităm în Anglia ce dezastre s-au întâmplat și să ne amintim ce urât e fără ei. Însă e prea mult. Ai făcut o dată, de două ori, gata, ajunge!
Poftim? A plecat Mutu?
Nu știam! Și-a dat demisia sau a fost demis? E o diferență! Mi-ar părea rău.
Ciudat! Unii nu înțeleg că e greu să faci echipă pe moment. Și îți dau cel mai bun exemplu, de la un nivel extraordinar, PSG. Ai văzut? Au adus tot ce e mai bun în Europa, pe Messi, pe toți și… și i-a bătut Rannes! Sunt surprins și îmi pare rău de Mutu! La noi este singurul loc unde se fac asemenea greșeli, în România se poate întâmpla asta, să nu existe răbdare. Vezi afară ce mandate au antrenorii. Și la noi? Este o pierdere și ca imagine, una era să-l ai pe Mutu pe bancă și poate ar fi câștigat următoarele cinci meciuri! Din acest motiv nu mi-a venit să lucrez cu patronii de la noi
Da! Am avut oferte și nu au fost puține. Însă ce să fac? Să lucrez cu oamenii ăștia, care te aduc, apoi te tratează așa? În fotbalul românesc nu poți accepta un post fără garanții. Lasă, dacă mă chemi și mă faci de râs, dacă te lași influențat de gurile unora de la București, să-mi iau și eu câteva sute de mii. La noi nu există răbdare!
Cu siguranță! Însă rabdarea și fotbalul românesc nu au vreo legătură. Ce ar fi vrut, e diferență între Craiova lui Rotaru și cea a lui Mititelu, apoi e diferență de ligi. Și-au dat și ei seama, după promovare, că au nevoie de jucători, au adus foarte mulți fotbaliști străini, nu aveau ce să facă, ce jucători să ia. Sunt rezerve de la Mouscron, de la Cercle, mai știu eu de unde. E adevărat că fac față în Liga 1, că asta e valoarea campionatului nostru. Ne mai întrebăm și de ce nu avem echipă națională! Eu știu că echipa națională este oglinda campionatului intern. Noi ce campionat avem? Din păcate, fotbalul nostru este la pământ din toate punctele de vedere, de jos și până sus, la noi, capitalismul și profesionalismul se rezumă la a cere. Mie ce îmi iese? Atât!
Nu am putut să înțeleg! Înclin să cred că nu a fost intenționat, altfel nu îmi explic, ce să aibă cu potarul, e italian de-ai lui, poate se cunosc, poate nu. Ciudat, un moment care nu prea se întâmplă pe terenul de fotbal. Ce e clar, e că e roșu meritat. La fel de clar precum victoria Craiovei lui Rotaru.
Cine a spus? Am spus noi românii, mie nu mi-a spus cineva și nici gheata nu au venit să mi-o ceară. E la mine acasă, mulțumesc de curiozitate.