Irina Begu a început perfect turneul de la Indian Wells. Victorie și calificare în turul secund în California

PLAYSPORT 06.03.2025, 10:48
Irina Begu a început perfect turneul de la Indian Wells. Victorie și calificare în turul secund în California

Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari, miercuri, după ce a trecut de americanca Ann Li cu 7-5, 3-6, 6-1.

Begu (34 ani, 74 WTA) s-a impus după mai bine de două ore de joc (2 h 04 min).

Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu Li (24 ani, 66 WTA). Li s-a impus cu 7-5, 7-5 în 2021, în sferturi la Tenerife, iar Begu a câştigat anul trecut, în sferturi la Palermo, cu 6-3, 6-4.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 35.260 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar în turul al doilea va juca împotriva britanicei Katie Boulter (28 ani, 38 WTA), cap de serie numărul 25, un duel în premieră.

Pe tabloul principal se mai află două românce, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.

Jaqueline Cristian (26 ani, 79 WTA) o va înfrunta în primul tur pe rusoaica Veronika Kudermetova (27 ani, 51 WTA), pe care o conduce cu 2-1 în meciurile directe. Kudermetova a câştigat prima confruntare, în 2017, la Monzon (Spania), cu 6-1, 6-1, în primul tur. Românca s-a impus în următoarele două dueluri, în 2020, în Fed Cup, cu 7-5, 6-3, la Cluj-Napoca, şi în 2021, la Linz, în sferturi, cu 6-3, 7-6 (7/5).

Sorana Cîrstea (34 ani, 111 WTA), care a beneficiat de un clasament protejat, va juca în primul tur contra unei adversare venite din calificări, australianca Maya Joint (18 ani, 85 WTA).

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622