Gică Hagi, furibund după egalul cu UTA: ”Așa ceva nu am văzut! Toată ziua jocuri!”

Alex Matei 21.01.2025, 11:45
Gică Hagi, furibund după egalul cu UTA: ”Așa ceva nu am văzut! Toată ziua jocuri!”

Farul – UTA s-a încheiat 1-1, moment în care Gică Hagi a răbufnit, cel mai probabil la adresa lui Denis Alibec, eliminat în minutul 85.

”Așa ceva nu am văzut! Toată ziua jocuri! La revedere, 7.000!”, a spus Hagi sub imperiul furiei, sugerând că ar putea să-i scadă lui Alibec salariul de la 10.000 la 7.000 de euro lunar, scrie gsp.ro.

După ce a stat de vorbă cu echipa la vestiar, Hagi a revenit la sentimente mai bune și și-a domolit discursul, dar a ținut să puncteze că greșeala atacantului i-a costat o posibilă victorie.

”Din ce am vorbit cu băieții la vestiar, nu pot să înțeleg de ce nu ne facem jocul, nu facem mingea să alerge, nu prestăm jocul nostru. Când am făcut-o, ne-am creat ocazii.Trebuie să știi când să joci simplu. Dacă joci ofensiv vine, golul vine, apoi trebuie să te aperi, să câștigi dueluri, să interceptezi și să faci atacuri rapide, așa cum am mai făcut, însă se pare că anul ăsta e de suferit.

Toți greșim. Câștigăm și pierdem împreună, suntem cu toții. Noi trebuia să marcăm. Timp de 90 minute, trebuia să facem lucrurile corect. Greșeala face parte din joc. Denis trebuia să fie mult mai atent, dominam, mai erau minute și puteam câștiga”, a declarat Gică Hagi la finalul partidei.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622