Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid, a suferit o accidentare în timpul meciului câștigat de echipa sa împotriva lui Alaves, scor 3-2, în etapa a 7-a din La Liga.
Francezul a fost nevoit să părăsească terenul în minutul 80, din cauza unei probleme musculare la piciorul stâng, iar veștile nu sunt deloc încurajatoare pentru fanii „Los Blancos”.
Potrivit presei spaniole, accidentarea lui Mbappe la bicepsul femural al piciorului stâng îl va ține departe de teren pentru o perioadă de aproximativ trei săptămâni. Această absență vine într-un moment crucial pentru Real Madrid, care urmează să joace câteva partide extrem de importante în campionat și în cupele europene.
Primul meci pe care Mbappe îl va rata este derby-ul cu Atletico Madrid, programat pentru duminică, 29 septembrie, un duel așteptat cu nerăbdare de suporterii din ambele tabere. De asemenea, atacantul francez nu va putea evolua în partidele cu Lille (2 octombrie), Villarreal (5 octombrie) și Celta Vigo (19 octombrie).
Dacă procesul de recuperare decurge conform așteptărilor, Mbappe ar putea reveni pe teren în data de 22 octombrie, în meciul de Champions League împotriva Borussiei Dortmund. De altfel, la doar câteva zile după reeditarea finalei Ligii Campionilor din acest an, Real Madrid are un alt test important, întâlnirea cu rivala de moarte, FC Barcelona, pe 26 octombrie.
În ciuda acestei accidentări, Mbappe a avut un start excelent de sezon la Real Madrid, marcând 7 goluri și oferind o pasă decisivă în cele 9 apariții pentru echipa lui Carlo Ancelotti. Cu o cotă de piață de 180 de milioane de euro, conform Transfermarkt, francezul rămâne una dintre cele mai valoroase și influente piese din angrenajul „Galacticilor”.