Gigi Becali a anunțat că a bătut palma cu Marius Ștefănescu pentru a veni la FCSB.
Marius Ștefănescu a avut evoluții foarte bune în sezonul recent încheiat, reușind să dea 14 goluri și 8 pase decisive în 45 de partide bifate pentru Sepsi.
Gigi Becali susține că a ajuns la un acord pentru transferul lui Marius Ștefănescu, urmând ca, joi, jucătorul să efectueze vizita medicală la FCSB.
„Mâine face vizita medicală, ne-am înțeles și cu Sepsi, dar și cu jucătorul.
E confidențial cât plătesc pentru Ștefănescu, am și eu o diplomație acum, dacă toată viața nu am fost. Totul este parafat, doar trebuie să facă vizita medicală. Nu va sta pe bancă, am plătit foarte mulți bani, peste un milion de euro.
După ce va semna, vă dezvălui și suma. La nivel de salarii, este în top. Eu îi dădeam aproape dublu față de ce primea la Sepsi, iar el se gândea. Este băiat deștept și a negociat! A semnat pe o perioadă de cinci ani, e normal dacă plătești atât de mult”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.