Dinamo își ia “pitbull” din Germania! Românul e liber și poate semna în orice moment

Bogdan Solomon 12.06.2024, 10:29
Dinamo își ia “pitbull” din Germania! Românul e liber și poate semna în orice moment

Dinamo dă startul campaniei de achiziții a verii cu un român din Germania. Negocierile sunt într-un stadiu avansat, mai ales că vorbim despre un jucător liber de contract.

Deocamdată, „câinii” au anunțat oficial doar plecări. Goncalo Gregorio, Neluț Roșu, Edgar Ie, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Dani Iglesias și Christian Ilic sunt cei șapte care și-au luat rămas bun.

Schimbări s-au produs inclusiv la nivelul staff-ului tehnic. Iulian Mihăescu a fost pus pe liber, urmând ca rolul de antrenor secund să-i revină unei alte legende, Florentin Petre, care s-a despărțit tocmai din acest motiv de Unirea Ungheni, după ce a reușit să promoveze în eșalonul secund.

Dinamo, aproape de primul transfer. Vine din Germania și poate semna oricând

Prima mutare a lui Dinamo vizează întărirea compartimentului median. Este vorba, potrivit gsp.ro, despre Darius Ghindovean, un mijlocaș central de 22 de ani care s-a despărțit de Munster, formație proaspăt promovată în eșalonul secund al Germaniei.

Aceasta l-a transferat în 2022, de la Duisburg, unde și-a făcut junioratul. În stagiunea recent încheiată a intrat într-un con de umbră, bifând doar opt partide din postura de rezervă, fără gol sau pasă decisivă.

Născut la Mediaș, s-a mutat în Germania în 2016, convins că va reuși să impresioneze. „A fost o decizie generală, cu privire la viitor. Mentalitatea este alta aici, mi se potrivește. În țara mea natală, totul era puțin mai dificil”, spunea într-un interviu acordat cu ani în urmă.

Sursa citată menționează că Andrei Nicolescu a fost cel care a insistat pentru acest transfer. Negocierile ar urma să se finalizeze în foarte scurt timp.

Florentin Petre, în staff-ul lui Dinamo. Iulian Mihăescu a ieșit la atac

În altă ordine de idei, Zeljko Kopic îl va coopta în staff-ul tehnic pe fostul mare jucător al „câinilor roșii”, Florentin Petre. Ionel Dănciulescu s-a arătat încântat de mutare și a dezvăluit că anunțul oficial ar putea fi făcut în cursul zilei de miercuri, 12 iunie.

„Am vorbit cu el. E un mare plus. Îi doresc mult succes. Cred că mâine (n.r. miercuri) se va oficializa totul, după ce va avea o discuție cu cei din conducere”, a declarat „Corbul” la Digi Sport.

În schimb, Iulian Mihăescu nu a digerat prea bine vestea că a fost „tras pe linie moartă”. Conducerea i-a propus să se implice în Centrul de Copii și Juniori, dar a refuzat, simțindu-se umilit.

„Am fost pus pe liber, trecut pe linie moartă. Nu mi s-a dat nicio explicație. Foarte bine și frumos că vine Florentin Petre. Și el e o legendă, un simbol al lui Dinamo și nu e nicio problemă.

Aș fi vrut să știu și eu motivele pentru care am fost îndepărtat. Am fost chemat și mi s-au propus niște funcții la Centrul de Copii și Juniori. Să iau eu o grupă de 14 ani la vârsta mea? Sau cordonator când eu toată viața mea am fost pe teren? Nu vreau să spun eu prea multe pentru că nu sunt genul să ies în presă. A rămas să mai vin la niște discuții cu domnul Nicolescu. Sorin Colceag a fost și el chemat și anunțat că nu mai este nevoie de serviciile lui.

La mine au fost alte discuții, că se va continua cu mine și apoi dintr-un foc am fost chemat să îmi aleg din funcțiile astea. Domnul Kopic nu a vorbit cu mine. M-a felicitat după conferință, a zis că ne vedem și apoi deodată s-a schimbat totul. Să dea Dumnezeu ca Dinamo să facă echipă bună și să nu mai fie situațiile din ultimii doi ani. Poate am fost noi de vină.

S-a uitat când nu era nici mâncare și apă la echipă. Aveam soția la terapie intensivă și stăteam la antrenamente. S-au uitat astea. Mă aruncă ca pe o măsea stricată. Asta nu pot să accept pentru că nu au fost ok cu mine. Am discutat ceva și pe urmă s-a întâmplat altceva după patru zile”, a spus Mihăescu pentru fanatik.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622