Galatasaray a luat decizia finală. Ce se întâmplă cu Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău

Bogdan Solomon 29.05.2024, 18:15
Galatasaray a luat decizia finală. Ce se întâmplă cu Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău

De îndată ce a devenit din nou campioană, cu un total de 102 puncte și trei avans față de rivala Fenerbahce, Galatasaray a început să creioneze strategia pentru viitorul sezon. A apărut astfel, inevitabil, o întrebare: ce se va întâmpla cu Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău, internaționalii români aflați în continuare sub contract.

Nici răspunsul nu s-a lăsat prea mult așteptat. Presa turcă a dezvăluit că antrenorul Okan Buruk a luat deja hotărârea finală în privința fiecăruia dintre jucătorii împrumutați, printre care se află și cei doi.

Moruțan a bifat 30 de meciuri pentru Ankaragucu, contribuind cu două goluri, respectiv trei pase decisive, dar s-a accidentat grav și a avut nevoie de operație. Perioada de absență va fi de cel puțin șase luni, ceea ce înseamnă că nu va rata Euro 2024.

De partea cealaltă, Cicâldău și-a trecut în cont un gol și două assisturi în cele 31 de apariții pentru Konyaspor. Edi Iordănescu l-a inclus în lotul preliminar pentru turneul final din Germania.

Ce se întâmplă cu Moruțan și Cicâldău? Galatasaray a luat decizia finală

Angajamentele celor doi mijlocași expiră abia în vara lui 2026, dar șansele de a îmbrăca din nou tricoul formației „Cim Bom” sunt nule. Okan Buruk a decis să nu se bazeze pe serviciile lor.

În aceeași situație se mai află doi fundași împrumutați pe durata stagiunii recent încheiate. Este vorba despre Leo Dubois și Mathias Ross.

„Okan Buruk va lua decizii radicale, în special în privința fotbaliștilor străini. Cicâldău, Dubois, Moruțan și Ross, care s-au întors din împrumuturi, nu sunt luați în calcul pentru sezonul următor”, a transmis Milliyet.

Moruțan, în pericol: „Puțini au mai revenit în fotbal la un nivel bun după o astfel de accidentare”

În altă ordine de idei, Pompiliu Popescu a explicat recent că o accidentare precum cea suferită de Olimpiu Moruțan (n.r. ruptură a tendonului lui Ahile) este atât de dificilă încât puțini fotbaliști reușesc să revină la un nivel înalt când sunt apți de joc. Există, totodată, riscul unei recidive.

„Puțini au mai revenit în fotbal la un nivel bun după o astfel de accidentare. A reușit să își revină Mihai Roman, care a avut tendonul ahilean rupt când juca la Toulouse. E foarte gravă accidentarea și e foarte complicată.

Tendonul suportă o sarcină foarte mare la sprint, la frânare. După ce a fost rupt o dată există riscul să fie rupt din nou. Sau mai poți juca fotbal profesionist, dar la păcăleală, la alibi”, a declarat fostul medic al echipei naționale pentru fanatik.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622