Vasile Miriuță, fostul antrenor al lui Dinamo, a tras un semnal de alarmă pentru „câini”, după victoria cu Csikszereda, 2-0, din turul barajului de menținere/promovare în Superliga.
Ambele goluri ale partidei au fost semnate de Dennis Politic.
Vasile Miriuță s-a arătat iritat de bucuria excesivă a fanilor lui Dinamo, de la finalul partidei cu Csikszereda, atrăgând atenția la faptul că mai este și meciul retur de jucat.
„Mai e o partidă de jucat, nu înțeleg această bucurie. Fără să iau meritele lui Dinamo, au jucat azi cu o echipă care în ultimele meciuri din playoff nu prea a bătut pe nimeni. Am văzut niște băieți la Csikszereda având niște situații de a marca și parcă s-au panicat: «Hopa, putem avea și noi ocazii?!».
Dacă aveau mai mult curaj… Dinamo era în degringoladă în apărare, dar n-au știut băieții de la Csikszereda să profite, din păcate. Atât pot! D-aia au și fost în divizia B pe locul 6. Dacă erau mai buni, puteau să promoveze direct.
Înaintea meciului mă gândeam la 2-0, 3-0. Sunt la Dinamo jucători cu mulți ani în Liga 1. La Csikszereda atât se poate, ăsta e nivelul lor”, a declarat Vasile Miriuță, la Prima Sport.