Anunț șoc în Anglia! De Zerbi pleacă de la Brighton

Iosif Pintilie 18.05.2024, 21:55
Anunț șoc în Anglia! De Zerbi pleacă de la Brighton

Vestea zilei vine din Anglia. Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton, în această vară, după doi ani de mandat. Antrenorul a avut performanțe impresionante cu echipa din Premier League.

Anunțul a fost făcut de club chiar înainte de ultimul meci al sezonului. Brighton se duelează cu Manchester United. Va fi ultimul cu antrenorul italian pe bancă.

Drum liber spre Bayern sau Barcelona

Clubul a făcut anunțul pe rețelele de socializare. Președintele Tony Bloom a anunțat că Roberto va pleca de la echipă și i-a mulțumit acestuia pentru timpul petrecut împreună.

„Roberto ne-a oferit două sezoane excelente și a condus clubul către noi culmi. A reușit să ne ofere prima noastră campanie europeană care va rămâne mult timp în memoria fanilor lui Brighton.

Am convenit de comun acord să încheiem contractul cu Roberto într-un moment potrivit pentru ambele părți. Vom avea timp să ne planificăm rapid strategia pentru sezonul viitor, iar Roberto va avea suficient timp pentru a face o alegere în cariera sa.

Sunt convins că suporterii noștri vor face o atmosferă minunată mâine pentru Roberto și staff-ul său pe deplin meritată. Vreau să-i mulțumesc pentru toată munca depusă în ultimele două sezoane. Le dorim tot binele pentru viitor”, a precizat președintele clubului, Tony Bloom.

La rândul lui, fostul jucător de la CFR Cluj a confirmat că va pleca de la Brighton, după meciul cu United.

„Sunt foarte trist că plec, dar sunt în același timp foarte mândru de ceea ce jucătorii, alături de staff-ul meu, au realizat cu sprijinul clubului, dar și al fanilor noștri minunați în ultimele două sezoane istorice.

Am ajuns la o înțelegere cu clubul să încheiem înțelegerea pentru ca fiecare să facem alegerea potrivită, urmând propriile idei și viziuni. M-am bucurat cu adevărat de doi ani intenși în Premier League. Am fost implicați în patru competiții majore în acest sezon. Această decizie îmi oferă timp la dispoziție să iau o pauză înainte de a mă hotărî asupra planurilor mele de viitor”, a declarat De Zerbi, pentru site-ul clubului.

Acesta este pe lista a două echipe mari. Bayern Munchen, care se va despărți de Thomas Tuchel si FC Barcelona, care se gândește să se despartă de Xavi, se interesează de el.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622