Prima reacție a lui Ianis Hagi după meciul cu Real Madrid. Fanii l-au considerat cel mai bun om de la Alaves

Mihai Gradina 15.05.2024, 10:10
Prima reacție a lui Ianis Hagi după meciul cu Real Madrid. Fanii l-au considerat cel mai bun om de la Alaves

În etapa a 36-a din La Liga, Deportivo Alaves a suferit o înfrângere dură, scor 0-5, în fața echipei Real Madrid. Cu toate acestea, un jucător a reușit să strălucească în ciuda rezultatului nefavorabil – internaționalul român Ianis Hagi.

Hagi, în vârstă de 25 de ani, a fost titular în meciul disputat pe Santiago Bernabeu, evoluând timp de 70 de minute. Prestația sa nu a trecut neobservată, fiind apreciată de jurnaliștii spanioli de la Noticias de Alava, publicația locală a lui Deportivo Alaves.

Aceștia au lăudat volumul de joc al lui Hagi, subliniind că a reușit să se distingă, chiar dacă nu a mai jucat din primul minut al unei partide de la mijlocul lunii ianuarie. Atunci, Hagi a fost titular în înfrângerea suferită de Alaves în fața lui Athletic Bilbao, scor 0-2, în optimile Cupei Regelui.

”Trebuie să uităm acest meci cât se poate de repede. Ne-am îndeplinit obiectivul cu 4 etape înainte de final, deci a fost un sezon bun până la urmă. Am avut un sezon foarte bun. Mai avem două meciuri acum, trebuie să le tratăm serios”, a declarat Hagi jr, la finalul meciului cu Real Madrid.

Noticias de Alava: ”Ianis Hagi a fost o rază de lumină”

Jurnaliștii de la Noticias de Alava au susținut că Hagi a fost cel mai bun jucător al echipei pregătite de Luis Garcia în meciul cu Real Madrid. Au afirmat că a fost singurul jucător al „alb-albaștrilor” care a reușit să „miște” ceva în fața actualei campioane a Spaniei.

„Ianis Hagi a fost cel mai bun, de departe. A fost foarte implicat și a avut câteva momente de mare calitate. El a fost cel care l-a pus cel mai mult la treabă pe Courtois. A fost o rază de lumină în noaptea întunecată de pe Bernabeu. Românul, titularizat după 5 luni (n.r. în campionat), a fost singurul care a dat semne de răzvrătire în ‘colosseumul alb'”, au scris jurnaliștii de la Noticias de Alava.

În meciul cu Real, Hagi a fost folosit în poziția sa clasică, cea de „număr 10” în spatele vârfului. Cu toate acestea, nu a reușit să-și ajute echipa să evite înfrângerea categorică suferită în fața „los blancos”. Pentru prestația din meciul cu Real Madrid, Hagi Jr. a primit nota 7,3 de la specialiștii de la Sofa Score.

Statisticile lui Ianis Hagi din meciul cu Real Madrid sunt impresionante:
– 39 de atingeri ale mingii
– 16/19 pase trimise cu succes (84%)
– două pase-cheie
– 1/1 centrări reușite
– 1/2 mingi lungi reușite
– 3 șuturi pe poartă
– un șut în afara porții
– 1/1 driblinguri reușite
– 4/7 dueluri la sol câștigate
– 2/5 dueluri aeriene câștigate
– 6 pierderi de posesie a mingii
– un fault comis
– un fault suferit
– două intercepții
– două deposedări

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622