Gloria Bistrița a luptat eroic în finala EHF European League, dar a cedat în fața formației norvegiene Storhamar Handball Elite, scor 27-29, la capătul unui meci interzis cardiacilor.
Acesta a avut loc duminică, 12 mai, la Graz, în Austria. În ciuda înfrângerii, elevele lui Florentin Pera au suficiente motive de bucurie: nu doar că s-au calificat în ultimul act al competiției la cea de-a doua participare europeană, dar erau neînvinse până la startul duelului.
Gloria a început curajos și a reușit să se desprindă la două goluri diferență, dar apoi nu a mai putut face față forsingului adversarei, ale cărei „arme” au fost contraatacurile și pătrunderile. Un stil de joc tipic formațiilor din țările nordice.
Nu a durat mult și tensiunea și-a spus cuvântul pentru fetele noastre, care au rămas fără două jucătoare importante. Mai întâi, extrema Nina Bulatovic a primit direct cartonașul roșu pentru un fault din spate, comis în încercarea de a stopa o acțiune rapidă, după care Gnonsiane Niombla a avut aceeași soartă.
În repriza secundă, jocul a stat sub semnul echilibrului, cu avantaje fragile de ambele părți, până într-un moment în care Storhamar s-a distanțat, punând presiune pe românce, care s-au pierdut în atacuri lungi și fără orizont. Dramatismul a atins cote maxime cu trei minute înainte de final, întrucât norvegiencele mai aveau doar un gol în față, 27-26.
Totuși, s-a făcut rapid 28-26, iar Laslo a fost eliminată. Strorhamar a profitat de superioritatea numerică și a înscris pe ultimul atac, adjudecându-și primul trofeu european din istorie.
Principalele marcatoare ale Gloriei Bistrița au fost: De Araujo (6), Laslo (6), Seraficeanu (5), Mbengue (4), Bulatovic (2), Dincă (1), Niombla (1), Dahl (1), Pristăvița (1).
Înaintea finalei EHF European League, Florentin Pera – cel care le pregătește pe bistrițence în paralel cu echipa națională – a dezvăluit secretul parcursului excelent pe plan european: forța grupului.
„Am venit foarte motivat la Bistriţa. Mi-am dorit să reintru în circuit, să antrenez şi echipă de club. Am avut parte de un grup unit de jucătoare, am încercat să creez o atmosferă cât mai bună, un climat propice performanţei.
S-a muncit foarte mult la antrenamente, am încercat să le implementez o mentalitate de învingătoare. Treptat, victoriile ne-au dat încredere. Victoriile aduc victorii, au generat multă motivaţie echipei. Condiţiile de la Bistriţa sunt de mare performanţă şi mă bucur că am reuşit să ajungem în acest punct”, a spus tehnicianul pentru fanatik.ro.