Să mai prelungim suspansul sau să vă spunem despre cine e vorba? 🙂
Tavi Popescu obișnuia să impresioneze la turneele de juniori, iar fotoreporterii prezenți la competițiile de copii îl căutau în permanență. Actualul fotbalist de la FCSB are amintiri de preț de la Cupa Juniorului, competiție disputată la Buftea, în baza FRF, acum 11 ani. Atunci în vârstă de doar 10 ani, Popescu a venit în baza FRF din afara Bucureștiului alături de colegii săi de la Grupul Școlar Agricol Nucet. Tehnica sa i-a cucerit pe antrenori și pe adversari.
Tavi a fost prins în mai multe cadre care au fost publicate pe pagina SportLife Events. Ascensiunea reală a început pentru Popescu odată cu transferul la Real Sport, cu care a fost sub contract între 2014 și 2020. A fost împrumutat la Rapid și Universitatea Craiova, apoi FCSB l-a transferat în schimbul a 200 000 de euro, în pandemie. La 21 de ani, are deja peste 150 de meciuri jucate în tricoul echipei mari de la FCSB și 21 de goluri marcate.
Popescu a avut un start exploziv în echipa roș-albaștrilor, fără să mai confirme, însă, în ultimii 2 ani. Mihai Stoica, șeful Consiliului de Administrație de la FCSB, e convins că Popescu va avea un alt impact în sezonul următor.
„Am adus deja un înlocuitor. Îl avem în curte. Octavian Popescu a dat cel mai bun randament pe poziția de atacant lateral stânga. Juca acolo încă de acum 3 ani. În dreapta îl avem pe Băluță.
Octavian Popescu e înlocuitorul lui Coman! Va străluci în absența lui. La momentul ăsta putem să avem problema rezolvată cu jucători eligibili U21. Avem Tavi Popescu, Alexandru Musi și Eduard Radaslavescu. Și am încheiat citatul!
La 19 ani, a marcat 10 goluri! Din poziția aia, când Florinel era accidentat! Octavian are altceva. Florinel e un sprinter, dar la fotbal nu ai nevoie doar de spinteri. Octavian e un sprinter, semifondist. Are kilograme puține, aleargă foarte mult. Știu foarte bine cine este și avem mare încredere în el”, a spus Meme la Orange Sport.