Fostul șef al fotbalului din Spania, arestat pe aeroport! Ce s-a întâmplat apoi și ce acuzații i se aduc

Bogdan Solomon 03.04.2024, 17:10

Un nou caz de corupție zguduie fotbalul mondial. Ex-președintele federației spaniole, Luis Rubiales, a fost arestat în cursul zilei de miercuri, 3 aprilie, chiar pe aeroport.

Tocmai revenise din Republica Dominicană, unde călătorise pentru afaceri. Dosarul nu are nicio legătură cu scandalul pentru care a demisionat din funcție, în toamna anului trecut.

Luis Rubiales a fost arestat pe aeroport. Ce acuzații i se aduc

Potrivit Marca, dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de „spălare de bani, corupție, administrare neloială și apartenență la o organizație criminală”. Reținerea lui Rubiales era doar o chestiune de timp.

Oamenii legii îl așteptau de mai multe zile. Ar fi trebuit să revină în țară sâmbătă, 30 aprilie, dar a mai rămas patru zile în America Centrală. De îndată ce și-a făcut apariția pe aeroport, a fost preluat și a fost condus la audieri, „ scopul reținerii fiind de a-i citi drepturile, de a-l interoga și de a-i intercepta și dispozitivele mobile”.

Trebuie spus, însă, că la ora actuală se află în libertate. Garda Civilă a luat această decizie după ce fostul președinte al RFEF a dat declarații la sediul poliției din incinta aeroportului.

A sărutat-o pe Jennifer Hermoso: „M-am simțit victima unei agresiuni”

Luis Rubialis a fost nevoit să demisioneze în urma scandalului provocat la festivitatea de premiere a Campionatului Mondial de Fotbal Feminin. Mai exact, a sărutat-o pe Jennifer Hermoso, vedeta echipei naționale, care a depus ulterior plângere penală, susținând că a fost victima unei agresiuni.

„Mă simt obligată să spun că vorbele folosite de domnul Luis Rubiales pentru a explica regretatul eveniment sunt categoric false și parte a culturii de manipulare pe care a creat-o.

Vreau să fie clar că în niciun moment nu a avut loc conversația la care domnul Luis Rubiales s-a referit, iar sărutul nu a fost deloc consensual. Aș vrea să reiterez faptul că acel moment nu a fost unul plăcut. M-am simțit vulnerabilă, victima unei agresiuni, a unui act impulsiv, sexist, deplasat și fără niciun fel de consimțământ din partea mea.

Pe scurt, nu am fost respectată. Mi s-a cerut să fac o declarație comună pentru a reduce presiunea asupra președintelui, dar, în acele momente, mă gândeam doar la celebrarea realizării istorice reușite alături de colegele mele. Deși am anunțat că nu vreau să declar nimic, am fost supusă unei presiuni continue de a veni cu o declarație care să justifice gesturile domnului Luis Rubiales.

În niciun caz nu poate fi responsabilitatea mea să îmi asum consecințele transmiterii a ceva în care nu cred, motiv pentru care am refuzat presiunile la care am fost supusă. TOLERANȚĂ ZERO pentru aceste comportamente”, a transmis aceasta, prin intermediul unui comunicat.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622