Scene fantastice la primul meci pentru Fiorentina după moartea șefului Joe Barone! Cum i-au primit fanii pe fotbaliști înaintea jocului cu AC Milan

Alex Bodnariu 31.03.2024, 18:45

Ac Milan a câștigat in deplasarea din Florența, 2-1 împotriva Fiorentinei.

Fanii Fiorentinei au adus un omagiu fostului manager general al echipei, Joe Barone, care a încetat din viață. Acesta a decedat pe 29 martie la Spitalul San Raffaele din Milano, după ce a suferit un stop cardiac cu câteva ore înaintea unei întâlniri din Serie A între Fiorentina și Atalanta, astfel încât meciul a fost imediat anulat.

Fanii echipei au făcut spectacol înaintea primului meci după decesul fostului manager al echipei.Pentru a ridica moralul echipei, mii de fani au însoțit autobuzul clubului către stadion înaintea duelului cu AC Milan. Aceștia au aprins torțe și au scandat numele lui Barone.

Clubul a difuzat un videoclip emoționant pe ecranul gigant al stadionului, iar un tricou al Fiorentinei cu numărul 1 și numele lui Barone a fost plasat pe scaunul unde obișnuia să urmărească meciurile de pe teren propriu.

A avut loc un minut de reculegere înainte de începerea partidei, așa cum s-a întâmplat înaintea oricărui alt meci din runda 30, dar la finalul acestuia, un grup de copii a eliberat baloane albe în aer.

Fiorentina – AC Milan: 1-2

Fiorentina nu a reușit să câștige meciul de pe teren propriu împotriva celor de la AC Milan. Prima repriză s-a încheiat 0-0, însă milanezii au marcat imediat după startul părții secunde. Loftus-Cheek a marcat cu poarta goală după o serie de greșeli în apărarea Fiorentinei. Gazdele au egalat după numai 3 minute când Duncan a înscris cu un șut plasat din afara careului. În minutul 53, Rossonerii au intrat din nou în avantaj după ce Rafa Leao a punctat după un contra-atac. Portughezul a driblat defensiva Fiorentinei și pe portarul acesteia și a stabilit scorul final, 1-2.

După această înfrângere, Fiorentina rămâne la mijlocul clasamentului, situându-se pe locul 10 cu 43 de puncte. De cealaltă parte, Milan este pe locul secund în Serie A, cu 65 de puncte, la 10 distanță de rivala din oraș, Inter Milano.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622