Zilele trecute, în emisiunea „Follow us!”, difuzată de Kanal D, Teo Trandafir și Ilinca Vandici au discutat despre provocările prin care trec concurenții de la „Insula de 1 milion”.
Momentele emoționante consumate în Arenă în această săptămână au impresionat și sensibilizat atât telespectatorii, cât și pe cele două prezentatoare. În timp ce revedea momentele din competiție, Teo Trandafir a fost profund impresionată de mărturisirile lui Micuțu, unul dintre cei 45 de concurenți rămași în competiție.
Cu inima împărțită între dorul de casă și determinarea de a face față oricăror provocări, cel care în trecut a fost bodyguard pentru Schumacher și Ibrahimovic și-a deschis sufletul în fața întregii țări și a vorbit despre durerea de a fi departe de cei dragi, în special de copiii săi. Uriașul poreclit Micutu și-a stăpânit cu greu plânsul.
„Pe mine m-a rupt în două! De fiecare dată mi se rupe sufletul. Să vezi bărbați în crucea vieții plângând după ceva ce eu înțeleg perfect! Nu știu Flori, concurentă și ea la Insula de 1 milion, cum rezistă. Ca femeie, să ai trei copii, să știi că te așteaptă acasă… Dar cu curaj și cu sprijinul celor din jur, văd că se merge înainte”, a spus Teo Trandafir cu lacrimi în ochi.
La „Insula de 1 milion”, Micuțu a ieșit în evidență prin statura sa impresionantă, dar și prin povestea de viață. Încă din primul episod, el s-a făcut remarcat încercând să le ofere celor din tabăra sa lecții de prim ajutor, după ce una dintre concurente a fost accidentată.
Nu întâmplător a făcut asta, Micuțu fiind asistent medical. Lucrează în spital, dar este pasionat și de podcasturi și spune despre el că în Rădăuți (Suceava), orașul unde locuiește, a devenit o mică vedetă locală.
Micuțu impresionează prin statura sa, are 2,10 metri și o greutate de 176 de kilograme, dar spune că uriașe îi sunt, de fapt, răbdarea și forța interioară.
Pe Micuțu îl definesc de asemenea, curajul de a se confrunta cu provocări dure. Acesta a explorat o varietate de sporturi, de la baschet și rugby la skandenberg și lupte în cuscă, acesta demonstrând că este dispus să își depășească limitele.
„Am început cu baschet-ul, sportul care mi-a plăcut cel mai mult, iar după ce m-am lăsat de baschet am făcut și un an de rugby, la Poli Iași. După care am continuat cu sportul de contact în paralel cu skandenberg-ul, care mi-a plăcut și din postura de arbitru. De baschet m-am lăsat pentru că nu am mai avut puterea financiară de a mă susține, stăteam la cămin atunci. M-am lăsat de rugby, am început să muncesc, și eram foarte solicitat la muncă.
Veneam prea obosit că să mai pot să fac și sport. Dar apoi m-am apucat de sporturi de contact și nebunia mea a fost să lupt în cușcă. Efectiv, la o provocare am răspuns afirmativ, am intrat în cușcă, am demonstrat că pot și vreau și cam aia a fost”, a povestit Micuțu înainte să meargă la „Insula de 1 milion”.
„Mi-a fost teamă! Când am intrat în cușcă am avut o stare de anxietate, dar chestia frumoasă a fost că după ce s-a închis poarta cuștii, nu mai auzeam, nu mai vedeam nimic. Aveam mănușile și m-am pornit! În MMA, în România, am luptat o singură dată și am mai avut trei-patru meciuri în Republica Moldova.
Am vreo cinci meciuri de Kickboxing în România, patru soldate cu victorii și unul cu înfrângere. În Republica Moldova, am avut patru victorii”, a povestit acesta.