Gică Hagi a urmărit cu mari emoții meciul Columbia – România 3-2, de pe stadionul din Madrid, Wanda Metropolitano, marți, 26 martie. „Regele” a fost însoțit de soția sa, Marilena, la lojă.
După câteva secunde în care cadrul a fost pe cei doi, imaginea s-a mutat pe Ianis Hagi, care a fost introdus pe teren în minutul 56.
Hagi a suferit la Madrid, când a văzut naționala condusă cu 3-0. Totuși, s-a și bucurat la golul fiului său, Ianis care a marcat pe final, în minutul 84. A profitat de o eroare a fundașului advers și l-a executat fără milă pe Vargas. De asemenea, Florin Tănase a punctat în prelungiri și astfel, onoarea naționalei lui Edi Iordănescu a fost salvată înainte de EURO.
Nu doar Hagi a fost singurul nume mare din fotbal care a urmărit pe Metropolitano meciul. Deplasarea au făcut-o și Miodrag Belodedici, Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu.
După duelul cu Columbia, Edi Iordănescu s-a declarat impresionat de evoluția lui Ianis.
„Suntem la un nivel şi mai trebuie să creştem. Columbia este o forţă mondială. E foarte important ca băieţii să meargă la cluburi şi să joace cât mai mult. Nu poţi să fii la nivelul acesta decât dacă alergi, dacă poţi să te lupţi. Avem şi excepţii de la regulă.
Ianis, în ciuda minutelor extrem de puţine de la club, a intrat şi a impactat imediat şi a fost jucătorul care a transmis încredere şi personalitate când a intrat. Îmi doresc ca el să dea un mesaj pentru clubul lui, să meargă şi să primească şanse pentru că le merită. Vă spun că luam în calcul să începem cu el, dar îl expuneam să joace la 4 zile distanţă. Nu a jucat luni întregi şi m-am gândit că este un risc. M-am gândit să intre cu prospeţime în a doua repriză. Îmi doresc să ca el să joace la club, dar ştiu că nu e uşor să joci în Primera”, a declarat Iordănescu.