Rușii au oferit 12 milioane de euro pentru Ianis Hagi! Cine a blocat transferul

Bogdan Solomon 13.03.2024, 12:39
Rușii au oferit 12 milioane de euro pentru Ianis Hagi! Cine a blocat transferul

O echipă din Rusia a oferit nu mai puțin de 12 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Ianis. Mutarea a picat pe ultima sută de metri, însă.

Internaționalul român traversează acum o perioadă nefastă. Doar două goluri și o pasă decisivă și-a trecut în cont de când evoluează pentru Deportivo Alaves, unde este împrumutat până la finalul sezonului.

Ianis Hagi putea ajunge în Rusia. Cine s-a opus transferului de 12 milioane de euro

În vara lui 2019, pe fondul prestațiilor avute în tricoul Viitorului, care a devenit între timp Farul Constanța, Ianis Hagi a stârnit interesul mai multor cluburi importante de peste hotare. Printre ele s-a numărat și Spartak Moscova, iar propunerea era pe măsură.

Pe lângă cele 12 milioane de euro care ar fi intrat în conturile echipei de la malul Mării Negre, fiul lui Gică Hagi ar fi încasat un salariu stagional de aproximativ 5 milioane de euro. Doar că „Regele” a refuzat, preferând să-l transfere în Belgia, la Genk, în schimbul unei sume mult mai mici: 3,5 milioane de euro.

„Ianis a avut ofertă de 12 milioane de euro de la Spartak Moscova. Eu am negociat-o. N-a vrut Gică. Gică a urmărit întotdeauna proiectul sportiv. El a plecat în Belgia pe 3,5 milioane de euro. A ales proiectul sportiv, Genk-ul era în Liga Campionilor și a zis că ‘vreau ca Ianis să joace în Liga Campionilor’.

În partea cealaltă era Spartak Moscova, care dădea 12 milioane de euro și nu se opreau acolo. În momentul în care le-am zis că a căzut transferul, proprietarul clubului era unul dintre acționarii de la Lukoil și a sunat și a zis: ‘vin cu avionul la Constanța dacă e problema de bani. Vin cu avion privat să renegociem’.

Eram la 12 milioane de euro atunci. Și Gică a zis ‘nu, să nu vină, se duce (n.r. Ianis) la Genk pe 3,5 milioane!’ Și cu un salariu la Spartak de 4-5 ori mai mare decât a luat în partea cealaltă”, a dezvăluit Gică Popescu la Digi 24.

Hagi, discurs maraton despre Ianis: „S-a dus în al doilea cel mai bun campionat din lume”

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o recent, Gică Hagi a vorbit nu mai puțin de 17 minute despre fiul său, convins că forma slabă are drept cauză perioada lungă de absență provocată de accidentarea suferită în Scoția.

„Ianis vine după un an în care a fost accidentat. Înainte de noul an competițional, cu câteva zile înainte să se închidă perioada de transferuri, s-a întâmplat ceva la Rangers și a rămas surprins (n.r. antrenorul îl lăsase în afara lotului de Champions League).

A reacționat cât a putut în câteva zile, s-a dus în al doilea cel mai bun campionat din lume. A jucat în acest an competițional 21 de meciuri până în momentul de față. Țineți cont, după un an și ceva de accidentare, când multă lume nu mai credea.

A jucat anul ăsta, a apărut la echipa de club cât a putut. Cât a jucat titular, a jucat foarte bine din punctul meu de vedere. Chiar dacă nu are reușite sau nu s-a impus ca titular… În septembrie, octombrie și noiembrie a fost la echipa națională. A lipsit în fiecare lună cel puțin 10 zile, fiind jucător nou. Așa că adaptarea lui a durat mai mult.

E într-un fotbal de elită, cel mai bun, cel mai creativ și tehnic din lume. A apărut de vreo 21 de ori, titular sau mai puțin. Nu e titular de drept, așa cum ne așteptam. Tot ce s-a zis în ziare de unii colegi ai dumneavoastră sunt doar răutăți, prostii, minciuni. S-a ajuns să se spună că Rangers nu-l vrea pe Ianis”, a spus „Regele”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622