CFR Cluj a anunțat ce intenții are în privința lui Constantin Budescu. Fotbalistul celor de la Damac este dorit cu ardoare și de către FCSB. Gigi Becali este convins că o să câștige „bătălia” în fața lui Marius Șumudică. Marius Bilașco a luat deja o decizie în ceea ce-l privește pe „Șeic”.
Constantin Budescu este unul dintre cei mai doriți fotbaliști din acest sezon de mercato. „Șeicul” celor de la Damac a avut un sezon excelent, dar ar putea ajunge iar în România. Campioana CFR Cluj a fost interesată să-l transfere, însă primul semn că s-au răzgândit a venit de la Marius Șumudică.
E adevărat ce zice Gigi Becali, că probabil și-ar dori să rămână în București decât să vină la Cluj. Eu nu-l contrazic pe Gigi Becali și nici nu am interesul în a-l contrazice deocamdată.
Dacă ei vor reuși să-l aducă pe Budescu, înseamnă că sunt în club extraordinar de puternic, fiindcă trebuie să achite o suma mare de bani. Mai are un an de contract cu Damac. Cu siguranță trebuie plătită o suma de transfer, iar salariul lui este în jurul a un milion de dolari”, a spus Marius Șumudică potrivit sport.ro.
Marius Bilașco n-a mai lăsat loc de interpretări. Președintele CFR Cluj a explicat de ce nu o să ajungă Budescu în următorul sezon la echipa campioană a României.
Nu cred că se pune problema sa-l aducem pe Budescu în acest moment la CFR Cluj. Știu că e sub contract și are un contract mare.
El câștigă foarte mult, are un salariu pe care CFR nu și-l poate permite. Așa că sunt toate premisele ca el să nu ajungă la CFR Cluj ”, a spus Bilașco la ProX.
Gigi Becali este destul de optimist în legătură cu aducerea lui Budescu la FCSB. Potrivit Antena Sport, el a anunțat că internaționalul român va reveni la FCSB, însă doar în cazul în care va fi lăsat liber de contract de oficialii lui Damac. Și se pare că lucrurile decurg exact pe gustul lui Becali.
Jurnaliștii arabi de la Sport360Saudi anunță că lui Budescu urmează să îi fie reziliat contractul. Informația a fost confirmată chiar de președintele clubului saudit. Motivul este reprezentat de problemele financiare cu care se confruntă clubul. Alături de Budescu, ar urma să plece și celălalt jucător exponențial al lui Damac, norvegianul Amahl Pellegrino.