Partida contra celor de la Dinamo a fost una specială pentru Ciprian Deac. Mijlocașul CFR-ului a jucat meciul cu numărul 400 în SuperLiga, și a fost premiat pentru asta. Mihai Scoica a rămas impresionat de calitățile și puterea de luptă a mijlocașului la o vârstă atât de înaintată.
Managerul general al celor de la FCSB a și dezvăluit câteva din secretele care îl fac pe Ciprian Deac să joace atât de bine la 38 de ani.
Mihai Stoica spune că jucătorul CFR-ului este foarte serios și face multe antrenamente peste cele pe care le are la club. Este un împătimit al sălii de forță, acolo unde merge dis de dimineață.
„Deac cred că are antrenamentul la sală cu numărul 10 mii, am să spun o chestie, cineva care merge la sală, foarte devreme, când CFR Cluj era cazată la un hotel aici, l-a văzut la 8 dimineață pe Deac la sală aici.
Pe mine m-a impresionat, la 8 dimineață, știm ca e serios… dar e exagerat de serios! De asta joaca la 38 de ani și bate record după record. Și de asta joacă și i s-a prelungit contractul”, a spus Mihai Stoica potrivit Orange Sport.
Ciprian Deac a revenit la CFR Cluj în 2017. Atunci a ajuns liber de contract după despărțirea de Tobol Kostanay, din Kazakhstan.
Deac a debutat în prima ligă a României în urmă cu 18 ani. Atunci a jucat într-un CFR Cluj – Unirea Urziceni 4-0.
Pentru Ciprian Deac meciul cu Dinamo a fost unul special. A bifat partida cu numărul 400 în campionatul din România.
Potrivit Transfermarkt, 300 de mii de euro este în acest moment cota de piață a mijlocașului care în 16 februarie a împlinit 38 de ani.
În cariera de jucător, Deac a mai evoluat pentru: Unirea Dej, Oţelul Galaţi, Schalke 04, Rapid, FC Aktobe şi FC Tobol.
În acest moment, dintre jucătorii activi în SuperLiga, Dan Nistor, mijlocașul Universităţii Cluj, are 430 de partide jucate. Singurul cu mai multe meciuri decât Ciprian Deac.
Cu meciuri multe în SuperLiga mai sunt: Mario Camora (383), Vlad Achim (363), Ionuţ Larie (360), Alexandru Mateiu (354), Takayuki Seto (333), Cristi Bălgrădean (320) sau Valerică Găman (306).
CFR Cluj a trecut vineri seara, pe teren propriu, scor 4-0, de Dinamo, într-un meci din cadrul etapei a 27-a din SuperLigă.