Eșec pentru România! Echipa feminină de tenis de masă a ratat calificarea în semifinalele Mondialului

Bogdan Solomon 22.02.2024, 18:46
Eșec pentru România! Echipa feminină de tenis de masă a ratat calificarea în semifinalele Mondialului

Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă fără drept de apel de Japonia, scor 0-3, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Busan. Există, însă, un mare obiectiv de bucurie.

Prezența în această fază a competiției le-a adus fetelor antrenate de Viorel Filimon biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, spre deosebire de echipa masculină, al cărei vis a fost spulberat de China.

Echipa feminină de tenis de masă a ratat calificarea în semifinalele Mondialului

În primul meci, Bernadette Szocs (locul 12 în ierarhia mondială) a fost învinsă de Mima Ito ( 14), scor 3-2 (9-11, 11-5, 11-7, 6-11, 11-9), deși a avut o prestație bună pe alocuri, reușind să ajungă în setul decisiv. Echilibrul s-a rupt la 9-9.

A intrat apoi în scenă Andreea Dragoman (59), dar nu a avut prea multe șanse în fața numărului 5 mondial, Hina Havata. La finalul partidei, tabela indica 1-3 (11-8, 4-11, 4-11, 5-11) duelul cu Hina Hayata.

În cel de-al treilea și ultimul meci, Elizabeta Samara (31) a dat piept cu Miu Hirano (18) și, în ciuda eforturilor, nu a reușit să-i smulgă nici măcar un set. A fost 0-3 (11-7, 11-7, 11-6), astfel că în semifinale se vor înfrunta China și Franța, respectiv Hong Kong și Japonia.

Bucurie după calificarea la Jocurile Olimpice: „A fost principalul nostru obiectiv”

Chiar dacă nu au reușit să ajungă în semifinalele Campionatului Mondial, fetele noastre au părăsit Coreea de Sud cu zâmbetul pe buze, întrucât și-au asigurat prezența la Jocurile Olimpice.

„Suntem foarte bucuroase pentru calificarea la Jocuri care a venit direct la acest Campionat Mondial. A fost principalul nostru obiectiv şi l-am îndeplinit. Nu vrem însă să ne oprim aici, gândul nostru merge mult mai departe. Bineînţeles că ne gândim la medalia olimpică, noi suntem o echipă foarte puternică, putem învinge pe oricine”, a declarat Adina Diaconu.

În ceea ce-l privește pe antrenorul Viorel Filimon, competiția de la Paris va pune punct mandatului de selecționer al României. Nu înainte de a lupta pentru visul întregii echipe de a cuceri o medalie.

„Pentru mine este a şasea calificare la Jocurile Olimpice cu o echipă schimbată faţă de ediţia precedentă. Până în prezent am reuşit să facem un Campionat Mondial bun, ajungând în primele 8 echipe şi obţinând această calificare.

Această echipă va mai putea ataca un ciclu olimpic, eu pesemne nu voi mai continua. Însă sper ca fetele să obţină ceea ce îşi doresc dintotdeauna, o medalie la Jocurile Olimpice. Dacă nu o obţin anul acesta, atunci să o obţină în 2028. Eu fac tot posibilul ca acest lucru să se realizeze în acest an. Pentru mine ar fi extraordinar o medalie anul acesta, dar nu întotdeauna ceea ce îţi doreşti se şi realizează”, a spus acesta.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622