Tun financiar dat de Denis Alibec. Va trebui să primească nu mai puțin de 1,2 milioane de euro din partea unei foste echipe. Decizia este definitivă.
Evident, atacantul încasează sume importante și de la formația qatareză Muaither SC, pentru care evoluează în momentul de față. Deja se află, însă, în ultimele șase luni de contract.
în octombrie 2020, Alibec a plecat de la Astra Giurgiu cu destinația Turcia. Mai exact, a semnat cu Kayserispor, dar experiența nu a fost deloc pe măsura așteptărilor. În vara lui 2021 a ajuns la CFR Cluj, sub formă de împrumut, ca în 2022 să fie împrumutat în Grecia.
A revenit apoi la Farul Constanța, sub comanda lui Gică Hagi, moment în care s-a despărțit de Kaiseryspor și a dat clubul în judecată din cauza restanțelor salariale. Litigiul a ajuns la final între timp.
Potrivit iamsport.ro, FIFA a decis că „vârful” de 33 de ani trebuie să primească 1,2 milioane de euro, dintre care 450.000 reprezintă salariile neachitate și restul de
750.000 de euro sunt compensații, pe motiv că angajamentul a fost reziliat fără cauză justă. În aceeași situație se află și mijlocașul central italian Andrea Bertolacci. Suma totală se ridică la 5 milioane de euro și trebuie achitată, altfel turcii nu vor scăpa de interdicția la transferuri.
„Interdicția la transferuri nu a fost încă ridicată. Am închis patru cazuri astăzi (n.r. – marți, 6 februarie) și mai avem două cazuri, ale lui Bertolacci și Denis Alibec. Sperăm că mâine le vom putea închide.
Costul total al acestor șase cazuri despre care vorbim este de 5.000.000 de euro. Tot contextul a fost cauzat de un management prost, prejudiciul adus clubului e din cauza unei strategii fără cunoștințe în afaceri. Trebuie să rezolvăm situația”, a declarat Ali Camli, președintele lui Kayserispor în presa locală.
Fiind în ultimele șase luni de contract, Denis Alibec și-a dorit să se întoarcă la Farul, dar Muather s-a opus mutării. Antrenorul Jorge Orosman da Silva i-a transmis că nu poate pleca.
„O revenire a mea la Constanța nu depindea de mine și nici de Farul, ci numai de actualul club. Sunt jucător sub contract și cei de aici au, de asemenea, anumite obiective. Eu am discutat cu antrenorul de aici și o plecare a mea nu era posibilă”, a declarat atacantul, conform comunicatului emis de campioana României.