„Din această perspectivă, merită ce i se întâmplă”. CTP, furios în cazul Simonei Halep. Ce a spus după intervenția lui Mouratoglou

Bogdan Solomon 08.02.2024, 18:28
„Din această perspectivă, merită ce i se întâmplă”. CTP, furios în cazul Simonei Halep. Ce a spus după intervenția lui Mouratoglou

Cristian Tudor Popescu a avut o reacție furibundă cu privire la cazul de dopaj al Simonei Halep. Nici fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, nu a scăpat „neșifonat”.

În aceste zile sunt programate audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Sportiva noastră speră să obțină o reducere semnificativă a pedepsei, astfel încât să poată reveni pe teren cât mai curând.

CTP, reacție nervoasă în cazul Simonei Halep

De când a primit suspendarea inițială, Simona a avut cinci apariții publice și de fiecare dată s-a declarat nevinovată, dând asigurări că va uza de toate pârghiile pe care le are la dispoziție pentru a demonstra acest lucru. O abordare care i-ar putea dăuna, în opinia lui Cristian Tudor Popescu.

Acesta i-a reproșat, totodată, că „s-a dat pe mâna” lui Patrick Mouratoglou, în loc să-l acuze pentru suplimentul pe bază de colagen despre care susține că a fost contaminat cu Roxadustat. Tehnicianul francez și-a asumat, însă, vina în fața judecătorilor TAS.

„Nu-și mai poate relua cariera, dacă e vorba despre patru ani de suspendare. Nu este bun acest gest, nu este potrivit. Nu te apuci să faci afirmații și să spui că ești nedreptățită! Nu te apuci să faci astfel de declarații care pot să creeze reacții adverse unei instanțe de judecată! Practic, forțezi cumva mâna respectivei instanțe să te declare nevinovată, ceea ce aproape niciodată nu duce la urmări pozitive

Simona îl gâdilă pe Patrick Mouratoglou cu o asemenea exprimare. Individul a tăcut atât timp, Simona fiind supusă unor presiuni greu de imaginat pentru noi. Ar fi trebuit să-i spună măcar acum în față: ‘Am avut încredere și a fost un nemernic, care și-a bătut joc de mine!’.

Este, după părerea mea, cea mai mare greșeală din cariera Simonei faptul că s-a predat cu arme și bagaje, s-a dat pe mâna acestui individ. Plătește acum pentru modul în care a înțeles să se dea pe mâna acestui Mouratoglou și să-l protejeze. Din punctul ăsta de vedere, Simona merită ceea ce i se întâmplă”, a CTP, conform sport.ro.

Nici Năstase nu-l iartă pe Mouratoglou

Contactat de PlaySport pentru a oferi o reacție pe marginea subiectului, Ilie Năstase i-a reproșat lui Patrick Mouratoglou că a așteptat prea mult până să-și asume vina în cazul Simonei Halep.

„Pentru mine, e prea târziu. Trebuia să și-o asume atunci. Când a mințit: atunci sau acum? Nu merge! Să lăsăm să se judece și vedem. Până atunci, nu am ce să spun”, ne-a declarat fostul mare tenismen.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622