Sorana Cîrstea (33 de ani, 26 WTA) a produs surpriza în optimile de la Abu Dhabi. Românca a spulberat-o pe Maria Sakkari (28 de ani, 9 WTA) miercuri, 7 februarie, cu 6-2, 6-1. Astfel, și-a asigurat calificarea în sferturile turneului.
Sorana a luat mulți pariori prin surprindere, după ce a trecut de adversara din optimi într-un mare fel. Cotele de dinainte de duel erau de 2.45 pentru victoria româncei și de 1.55 pentru grecoaică.
Mai departe, Sorana Cîrstea va juca vineri, 9 februarie, împotriva Dariei Kasatkina (26 de ani, 14 WTA). Rusoaica este cotată favorită, cu 1.73, în timp ce jucătoarea noastră e creditată de bookmakeri cu 2.10. Confruntarea va debuta de la ora 11:00. La Abu Dhabi, Kasatkina a trecut de Parry în primul tur și-n al doilea, de Krueger. Sorana le-a învins pe Garcia și pe Sakkari.
Cîrstea și Kasatkina au mai jucat de două ori până acum. Jucătoarea din România s-a impus în 2021, la French Open, iar rusoaica a obținut victoria în 2018, la Madrid.
Dacă va trece de Kasatkina, Cîrstea va juca în semifinală cu câștigătoarea duelului Beatriz Haddad Maia (27 de ani, 13 WTA) – Ons Jabeur (29 de ani, 6 WTA), care se va desfășura tot vineri, 9 februarie. Jabeur a trecut fără prea multe probleme de Emma Raducanu, cu 6-4, 6-1.
Optimile de pe cealaltă parte a tabloului încă nu s-au jucat. Au rămas în cursa pentru trofeu și cecul în valoare de peste 140.000 de dolari Rybakina, Collins, Bucsa, Watson, Krejcicoka, Sorribes Tormo, Kalinina și Samsonova.