Răzvan Burleanu a reacționat, după ce Alexander Ceferin, președintele UEFA, a lansat un atac la adresa unui președinte de federație din Europa, posibil chiar cel al FRF.
Șeful fotbalului românesc nu crede că el a fost ținta atacului lui Ceferin, pentru că cei doi discută des la telefon. Oficialul de la FRF promis că îl va suna, pentru a discuta despre această problemă.
Răzvan Burleanu spune că subiectul a fost tratat doar de jurnaliști fără încredere, în timp ce publicațiile importante s-au ferit să ofere un verdict.
Mai mult, a spus că nu ia în calcul să candideze la alegerile UEFA din 2027, deci nu ar avea vreun motiv să fie în conflict cu Ceferin. Va discuta cu el, zilele viitoare.
„În ceea ce privește mass-media occidentală, ar trebui să aveți mare grijă în ce privește sursa. Dacă ne uităm la publicații cu prestanță niciunele nu au vorbit despre acest subiect. Dacă președintele UEFA ar fi avut o nemulțumire în ce mă privește m-ar fi sunat. O să-l sun chiar eu!
Am clarificat că nu am niciun plan de a candida la președinția UEFA în 2027”, a declarat Răzvan Burleanu.
Alexander Ceferin a dat un interviu în The Guardian, în care a spus, printre altele, că un președinte de federație din Europa este un ”clovn” care vorbește zilnic cu presa despre alte federații. Ziarele internaționale au speculat că slovenul se referă la Răzvan Burleanu.
„E un clovn de la o federație care vorbește cu celelalte federații și cu media zilnic.
‘E o conspirație’, spune el, dar mie și conducerii UEFA nu ne spune nimic. Ne-au spus celelalte federații despre el și au râs de comportamentul lui”, a spus Alexander Ceferin.