„S-a dat briciul la maimuțe”. Cornel Dinu îi atacă dur pe șefii lui Dinamo, după înfrângerea din meciul cu Rapid

Iosif Pintilie 28.01.2024, 18:43
„S-a dat briciul la maimuțe”. Cornel Dinu îi atacă dur pe șefii lui Dinamo, după înfrângerea din meciul cu Rapid

Cornel Dinu dă de pământ cu șefii de la Dinamo, după ce echipa din Ștefan cel Mare a fost învinsă de Rapid, într-un derby jucat pe Arena Națională.

Ajuns șa 75 de ani, fostul fundaș crede că șefii lui Dinamo nu au gestionat prea bine ultima perioadă.

Cornel Dinu, despre șefii lui Dinamo

Dinamo a început anul 2024 cu două înfrângeri în fața unor rivale. Petrolul și Rapid s-au impus în primele meciuri din acest an.

Cu Rapid, Dinamo a jucat bine, însă a luat goluri pe finalul reprizelor. În minutul 44, Papeau a deschis scorul. Abdallah a marcat golul egalării, două minute mai târziu. Golul victoriei Rapidului a fost marcat de Burmaz, în minutul 90.

Cornel Dinu spune că actualul Dinamo este într-o formă foarte proastă. Dă vina pe conducere, spunând că ”s-a dat cu briciul la maimuțe”.

„E foarte clar pentru aproape toată suflarea dinamovistă că, așa cum se spune din sprințarul „intelighenției naționale”, în prea mulți din ultimii ani, la Dinamo „s-a dat briciul la maimuțe”.

Altfel spus, așa cum sunt evidențele din întreaga noastră societate, destule… prea destule, dacă-mi permiteți exprimarea… s-au așezat la comanda responsabilităților din țară și, consecință firească și dureroasă, și a echipelor de fotbal, maimuțoi cu briciul nepriceperii, al orgoliilor deșarte și al căpătuirii în mâini, pozând în competenți, ei nefiind altceva decât o turmă de ariviști incompetenți. Aș spune „haită”, dar aș jigni forma de organizare a unor ființe superioare din regnul animal, câinii și lupii. Care turmă „rade” defrișant tot ce înseamnă profesionalism, istorie, tradiție….

La Dinamo al meu acest adevăr este, cred eu, „cel mai” incontestabil, dacă-mi permiteți forțarea gramaticală a unui adjectiv fără grade de comparație. Mai rău decât așa nu se poate. Adică 23 de jocuri cu 4 victorii, 4 egaluri și 15 (cincisprezece!) înfrângeri. Meciuri fără puncte aproape dublu față de cele cu puncte. Și urmează Craiova Mititeilor, în Bănie, și Farul, la Ovidiu, „șanse” mari, cu ghilimele de rigoare, să se depășească „dublul”…

Cred că nici în posibilele blesteme, începând cu foștii echipieri ai Unirii Tricolor și pușcăriașii care au construit, începând de la sfârșitul anului 1948, stadionul, nu s-a dorit așa ceva. Retrogradarea deja ispășită și cea deja întrezărită nimeni nu le anticipau, acum doar trei, patru ani, pe vremea Neguițului”, a transmis Cornel Dinu, conform Fanatik.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622